Lipsesc airbag-urile, catalizatorul, farul cu halogen, servodirecţia, sistemul automat de deschidere a geamurilor. Nimănui nu i-ar veni ideea să echipeze o broscuţă VW veche de 40 de ani astfel încât să poată să fie utilizată în traficul modern, care este de două ori mai dens şi mult mai rapid. Doar puţini contemporani s-ar aşeza cu plăcere în această ladă veche pentru a merge în fiecare zi la muncă. Şi chiar şi ca Oldtimer pentru mici excursii de duminică, broscuţa de la începutul anilor 70 nu este foarte viabilă pentru că nu este destul de veche şi de specială.
Bineînţeles că o centrală atomică nu este o maşină. Este mult mai complexă, este gândită cu un termen de viaţă de 40 de ani şi este modernizată şi reechipată continuu dacă este gestionată de persoane cu o conştiinţă înaltă a riscurilor de securitate, scriu cei de la Presseurop.
Totuşi o astfel de centrală, care a fost dezvoltată în perioada primei generaţii de reactoare din UE, în anii 60, şi a devenit funcţională în anii 70, are şi ceva dintr-un Volkswagen broscuţă. Nu poate să fie modernizată cu eforturi mici în aşa fel încât să se conformeze standardului modern şi să poată primi toate aprobările de funcţionare.
La fier vechi
Centralele şi cuptoarele vechi trebuie să fie închise, aşa cum broscuţa a aterizat de mult la fier vechi. Dar strategia prin care Comisia Europeană vrea să păstreze centralele nucleare din Uniune este modernizarea, nu închiderea succesivă.
Concluzia surprinzătoare pe care o trage comisarul Günther Oettinger din testele de rezistență ale centralelor nucleare care au fost efectuate după tragedia de la Fukushima sună aşa: nivelul de securitate este „în general mare”, iar cu 30 până la 200 de milioane de euro pe reactor, deficitele actuale pot fi eliminate.
Aceasta corespunde bine cunoscutei linii a UE, care, de la fondarea ei, este o promotoare vehementă a energiei nucleare şi care nu a renunţat la acest crez nici măcar după catastrofele de la Harrisburg, Cernobâl şi Fukushima.
Maniera lui Oettinger de a citi testele de rezistență pentru cele 132 de reactoare, efectuate de specialiştii lui, este astfel uşor de explicat, dar greu de înţeles. Practic, în fiecare centrală s-au găsit probleme de securitate – şi asta deşi noi primejdii precum atacurile teroriste sau cibernetice nici măcar n-au fost cercetate încă, iar unele state membre ale UE au ezitat să le ofere acces total specialiştilor în energie nucleară trimişi de Bruxelles la reactoare şi la alte date. A fost doar un „test de rezistență light”– şi chiar şi la acesta au ieşit la lumină multe lipsuri.
Chiar actualul test de rezistență arată că mult lăudata cultură a securităţii a celor care gestionează centrale nucleare nu este chiar adevărată. Experţii denunţă neobişnuit de clar că în unele ţări nici măcar directivele UE care au fost elaborate după Harrisburg 1979 şi Cernobâl 1986 în materie n-au fost complet implementate – asta este în definitiv valabil şi pentru Germania.
Se trage de timp
Este clar însă că multe concerne energetice întârzie modernizarea, care înghite mulţi bani, trăgând cât mai mult de timp. Experţii UE estimează costurile efortului de modernizare la 25 de miliarde de euro. Nu întâmplător raportul legat de testele de rezistență arată că 111 din cele 132 de reactoare sunt situate în aglomerări urbane, în care pe o rază de 30 de kilometri locuiesc peste 100.000 de oameni.
Germania a tras concluziile corecte, după Fukushima, legate de faptul că vechile centrale nucleare nu pot fi reechipate şi modernizate. Pentru instalaţiile mai noi există un plan de închidere clar. Asta n-are nimic de-a face cu „frica germană”, ci este pur şi simplu o poziţie orientată către viitor, care nu mai este nici în Europa un drum aparte.
Belgia şi Elveţia vor să iasă din energia nucleară până în 2025, italienii au respins revenirea la nuclear, iar planurile guvernului polonez legate de energia nucleară se lovesc de o opoziţie puternică. Da, până şi în Franţa scepticismul faţă de energia nucleară creşte. Anunţata renaştere a nuclearului se desfăşoară încet şi greoi. Iar în ceea ce priveşte cele două reactoare noi aflate în construcţie în Finlanda şi Franţa, ele au probleme în serie şi vor fi de două ori mai scumpe decât fusese plănuit.
Bruxelles nu are, ce-i drept, competenţa de a prescrie o pauză sau o ieşire din nuclear a statelor membre UE; politica nucleară se face în continuare la nivel naţional. Dar tocmai un comisar european german ar trebui să aibă curajul de a se gândi la viitorul acestei probleme. Este bine să institui, în sfârşit, o sancţiune potrivită şi o responsabilitate adecvată pentru accidentele nucleare. Dar mai bine este să reduci riscul de accidente cât de repede posibil.
