Băncile au realizat în ianuarie 72.800 de interogări pentru posibili debitori noi, cu 13% mai puţine decât în decembrie. Este cea mai scăzută valoare din august 2004. Interogările pentru debitori noi nu arată neapărat volumul creditelor noi acordate ci, mai degrabă, interesul populaţiei şi firmelor de a lua un împrumut.
Cu alte cuvinte, indicatorul oferă o estimare privind cererea de credite. Interogările la Centrala Riscurilor Bancare pentru debitori noi sunt mult sub media din ultimii doi ani ani, de 120.000-150.000 de operaţiuni. Iar nivelul actual al cererii de credite este de peste 10 ori mai mic decât în perioada de boom economic. Şi asta deşi dobânzile se află la aproape de minimul ultimilor ani.
De exemplu, DAE la creditele de consum în euro are o dobândă aproape la jumătate faţă de cea din perioada 2007-2008. În acelaşi timp, statisticile BNR arată că băncile au realizat în ianuarie 59.000 de interogări pentru monitorizarea clienţilor actuali. Cu alte cuvinte, băncile rămân precaute, dar în ianuarie s-a atins cea mai scăzută valoare a monitorizărilor de portofoliu după februarie 2009, când acestea au crescut brusc, odată cu explozia restanţelor.