Cristina Popovici

Certificatul de vaccinare, VALABIL în România. Cum s-ar putea face accesul în mall?

florin citu, home2, mall-uri, restricții

Florin Cîțu a vorbit despre certificatul de vaccinare și impunerea acestuia pe teritoriul țării în următoarea perioadă.

Mai exact, premierul a afirmat că nu este adeptul variantei ca vaccinaţii sau nevaccinaţii să meargă separat la mall, precizând că mall-urile au fost deschise anul trecut şi că ar fi ridicol să fie închise acum, când există vaccinul.

Astfel, există posibilitatea ca România să nu aibă parte de restricții la fel ca alte țări.

“Ne gândim şi la această soluţie. Eu nu sunt adeptul discriminărilor, dar acel paşaport include mai multe variante: persoane vaccinate, persoane testate, persoane care au trecut prin boală. Nu sunt adeptul variantei vaccinaţi/nevaccinaţi care să meargă separat la mall.

Mall-urile rămân deschise

Am avut mall-urile deschise anul trecut când nu aveam vaccin şi ele erau deschise. Ar fi hilar şi ridicol să le închidem acum când avem această soluţie, vaccinul. Nu văd această soluţie niciodată”, a afirmat Florin Cîţu.

El a vizitat un centru de vaccinare din Botoşani, afirmând că a dorit să verifice că această capacitate de vaccinare este intactă.

“Am venit să văd că există această capacitate de vaccinare, că este intactă, că nu s-a schimbat nimic şi suntem pregătiţi pentru a vaccina la capacitate maximă. (…) E foarte important să păstrăm capacitatea de vaccinare”, a explicat premierul.

Ultimele Articole