CFR Călători anulează alte şase trenuri duminică, călătorii vor fi preluaţi de alte garnituri

calatori, CFR, CFR Călători, trenuri, trenuri anulate

Astfel, Rapid 791 şi 792 Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin şi retur, sunt anulate în data de 20 decembrie 2009. Călătorii vor fi preluaţi de trenurile Intercity 591 şi Rapid 694 fără plata suplimentelor şi a tichetelor de călătorie.

De asemenea, este anulat Acceleratul 1676 Galaţi – Bucureşti Nord, iar călătorii vor fi preluaţi, după caz, de trenurile Accelerat 1674 (Galaţi, Brăila, Făurei), Personal 5010 (Buzău, Ploieşti), Rapid 832 (Ploieşti).

Un alt tren anulat este Rapidul 680 Constanţa – Bucureşti Nord, iar călătorii vor fi preluaţi de trenul Rapid 684.

De asemenea, trenul Intercity 591 Bucureşti Nord –Timişoara Nord va opri suplimentar în staţiile Filiaşi şi Strehaia hc., în data de 20 decembrie 2009.

CFR a anunţat şi vineri că, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, peste 40 de trenuri de călători vor fi anulate sâmbătă şi duminică.

CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre modificările survenite în traficul feroviar la staţiile şi agenţiile CFR, la telefon 021/9521 sau la dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă din cadrul MTI, la următoarele numere de telefon: 021/9360 şi 021/318.66.09.