Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” consideră că această măsură încalcă contractul de muncă valabil în cadrul Companiei „CFR Marfă”, hotărârea fiind luată fără acordul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, sindicat reprezentativ, şi fără respectarea prevederilor legale în vigoare.
„Reducerea programului de lucru de la cinci la patru zile provoacă lucrătorilor o pierdere salarială de 20 la sută care se adaugă unei reduceri a veniturilor salariale de 30 la sută, stabilite anul trecut şi valabilă şi pentru anul 2011 şi vine pe fondul reducerilor de personal. În prezent în cadul Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă «CFR Marfă» SA are loc concedierea colectivă a 3.000 de angajaţi, dintre care 2.581 de lucrători urmând să intre în şomaj, diferenţa de 419 având vârsta de pensionare”, se arată în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.
CNS „Cartel Alfa”, la care Federaţia Mecanicilor de Locomotivă (FML) este afiliată, consideră că această decizie, luată unilateral de conducerea Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă”, este „dovada incompetenţei manageriale care înţelege că reforma înseamnă doar concediere colectivă şi reducere salarială”.
Sindicaliştii precizează că restructurarea trebuie să înceapă cu restructurarea politicilor de stat şi a managementului Societăţii, care a dovedit incapacitate repetată în a rezolva problemele Companiei, prin meţinerea unor politici economice defavorabile, prin plata de taxe foarte mari pentru accesul pe infrastructura ferofiară, achiziţii de energie electrică la suprapreţuri şi păstrarea la valori ridicate a accizelor pentru motorină.
CNS „Cartel Alfa” cere ministerului să impună conducerii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă «CFR Marfă» – SA să negocieze de îndată cu reprezentanţii Federaţia Mecanicilor de Locomotivă, pentru găsirea unor soluţii legale, care să respecte contractul colectiv de muncă, aflat în vigoare.