Cea de-a doua rundă a sferturilor de finală ale Champions League a programat unul dintre cele mai frumoase meciuri de fotbal ale Europei. Arsenal şi Barcelona au furnizat spectacolul serii în competiţia intercluburi europeană. Londonezii, conduşi cu 2 la 0 din minutul 60, au găsit resurse incredibile pentru a salva meciul printr-un egal, 2 la 2, care le menţine şansele de calificare în semifinale.

Lotul de jumătate de miliard al Barcelonei a dominat copios partida de pe Emirates, vedeta serii fiind de data aceasta Ibrahimovici. În celălalt meci al serii, Internaţionale Milano, gruparea cu cea mai mare cotă de piaţă din Serie A, a reuşit o victorie la limită, scor 1 la 0, în faţa celor de la CSKA Moscova. Astfel, ruşii spera că vor răsturna situaţia în retur şi vor deveni primii din ţara lor care intră în semifinale, după Spartak Moscova, în 1991.

Urmăreşte marţi, 6 aprilie, pe MONEY.ro, analiza meciurilor din a doua manşă a sferturilor Champions League şi cele mai interesante cote de la casele de pariuri online.

Ultimele Articole