„Politica fiscal-bugetară are o povară foarte grea avand un deficit bugetar prea mare, un deficit pe care în mod normal ar fi trebuit ca într-o perioadă de criză, să-l putem lărgi pentru a stimula economia”, a spus Ionuţ Dumitru, economist-şef Raiffeisen Bank.
Economiştii văd însă, cu ochi buni faptul că nu s-au mărit taxele principale, cota unică şi taxa pe valoarea adăugată.
„Nu cred că este nevoie neapărat de folosirea instrumentelor de scădere a impozitelor sau de crestere a impozitelor ci trebuie trebuie introduse măsuri care să conducă la stimularea creşterii economice”, a afirmat Gabriel Biriş, Managing Partner Biriş-Goran.
Economistul-şef de la ING Bank, Nicolaie Chideşciuc, spune că politica fiscală nu poate fi folosită în România pentru a stimula economia, ci doar pentru a corecta dezechilibre.
„Politica fiscală din ultimii ani a generarat dezechilibre, iar acele dezechilibre trebuie corectate tot prin politica fiscală”, a declarat Chidesciuc.
Dacă politica fiscal-bugetară se ancorează la cerinţele acordului cu FMI si face reformele necesare atunci politica monetară are spaţiu pentru a stimula economia prin dobânzi mai mici