China, pregătită să folosească rezervele valutare pentru a ajuta UE

China, criza zona euro, sprijin china

” Suntem pregătiţi să ajutăm statele din zona euro să treacă peste criza financiară şi să-şi relanseze economia. Pe viitor, Europa va fi una dintre principalele noastre pieţe pentru investirea rezervelor valutare „, a afirmat purtătorul de cuvânt.

 

Rezervele valutare ale Chinei, cele mai mari din lume, se situau la sfârşitul lunii septembrie la 2.648 miliarde de dolari.

 

Ministrul chinez al Comerţului, Chen Deming, a declarat marţi că este foarte îngrijorat de capacitatea statelor europene de a depăşi criza datoriilor suverane. Anterior, vicepremierul chinez Wang Qishan a afirmat că Beijingul este pregătit să susţină măsurile UE şi ale Fondului Monetar Internaţional pentru a asigura stabilitatea financiară a Europei.

 

Sprijinul Chinei a fost salutat de comisarul european al Afacerilor Economice şi Monetare, Olli Rehn.