China surclasează SUA şi devine cea mai mare piaţă auto din lume

auto, autoturisme, China, creștere, Piata auto

În China s-au vândut peste 13,5 milioane de automobile în 2009, a anunţat agenţia oficială de presă Xinhua, comparativ cu cele 10,4 milioane vândute în SUA, unde piaţa se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 27 de ani.

Piaţa chineză a crescut cu peste 45% în 2009, faţă de anul precedent, şi deja marii constructori auto, precum General Motors, Volkswagen sau Toyota, îşi pun speranţele în aceasta. În SUA, fosta  piaţă dominantă, vânzările au scăzut cu 21%, iar Volkswagen a anunţat, deja, că ţara în care vinde cele mai multe autovehicule este China.

Cifrele au depăşit şi aşteptările chinezilor, aşa cum au declarat oficilităţile la o conferinţă de presă din Shanghai.

Piaţa chineză era aşteptată să o depăşească pe cea americană în jurul anului 2020, dar recesiunea severă ce a afectat consumatorii din State şi iniţiativele energice de stimulare ale Beijingului au accelerat trendul.

Guvernul comunist chinez a tăiat taxele pentru maşinile mici, cu consum eficient, şi a oferit stipendii de peste 500 de milioane de euro pentru cumpărătorii de maşini mari, camioane sau microbuze. Sumele enorme investite în construcţia de autostrăzi au crescut, de asemenea, numărul de camioane vândute.

Oficialii chinezi se aşteptă la o creştere de 20% anul acesta, în condiţiile în care China îşi continuă recuperarea economică, şi preţul petrolului rămâne stabil.

Rao Da, secretarul general al Asociaţiei Autoturismelor din China, spune că “oamenii devin mai înstăriţi şi îşi permit achiziţia unui autoturism“