Mihai Voican

China și-a prezentat misterioasele avioane invizibile de ultimă generație

Beijing, taiwan

Mulțimea a așteptat cu sufletul la gură apariția celor mai moderne avioane invizibile ale Chinei, iar când acestea s-au ridicat la cer toți spectatorii veniți la show-ul aerian de la Zhuhai s-au grăbit să facă poze cu aeronava secretă a forțelor aeriene chineze.

A fost un spectacol orchestrat special pentru a atrage atenția. Avioanele, învăluite până acum în mister, au fost prezentate în fața publicului chinez și pentru întreaga lume, scrie Sky News.

Spectacolul aerian de la Zhuhai a fost o celebrare a întregii aviații chineze, de la cele mai simple echipamente și până la cele care sunt gata de luptă. În afara exponatelor prezentate de companiile din industria aviației, au avut loc și demonstrații din partea echipei de acrobații aeriene a Chinei, cu drone de ultimă generație și cu zborul primului avion de pasageri construit în țară.

A fost un eveniment marcat profund de elementul militar, acesta fiind organizat într-un moment în care lumea se teme tot mai mult de capacitățile și intențiile armatei chineze. „China arată lumii că este o țară foarte puternică”, a spus un colonel în retragere care a servit în armata chineză peste 20 de ani.

„Înseamnă că putem nu doar să ne apărăm teritoriul național, dar ne putem apăra și interesele naționale din afară țării”. Mulți se tem că printre aceste „interese” se numără și obținerea controlului asupra Taiwanului, aceasta fiind un vis foarte vechi al președintelui Xi.

Mesajul Beijingului: suntem pregătiți de război

China a trimis marți mai multe avioane de luptă înspre Taiwan decât a făcut-o din această vară: 31 de avioane au trecut „linia mediană” – granița martimă neoficială dintre cele două state. Avioanele invizibile J-20 prezentate la Zhuhai erau de obicei ținute departe de ochiul publicului, iar motivul pentru care Beijingul a înlăturat acum misterul din jurul avioanelor sale de ultimă generație ar putea fi că autoritățile vor să trimită un mesaj: armata lor s-a transformat într-una modernă și capabilă să poarte un război internațional.

Dacă Beijingul ar putea să ducă până la capăt o invazie a Taiwanului rămâne o necunoscută, dar prin organizarea show-ului aerian de la Zhuhai este clar că autoritățile vor să demonstreze că sunt pregătite să lanseze un atac dacă vor decide că este nevoie.

Ultimele Articole

Lasă un comentariu