Chinezii ne “bat” doar cu telefoanele mobile

China, comerț, comunicatii, deficit, Deficit comercial, export, exporturi, import, importuri, industrie, schimburi comerciale, Telefoane mobile

România a importat din China, în primele trei trimestre ale anului trecut, telefoane mobile de 281 de milioane de euro, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În aceeaşi perioadă toate exporturile româneşti în China s-au ridicat la 158 de milioane de euro. De altfel, relaţiile comerciale cu a treia putere economică a lumii sunt profund disproporţionate. Chinezii exportă în România produse de 1,36 miliarde de euro, de aproape zece ori mai mult decât toate exporturile noastre.

Proporţia exporturi-importuri s-a mai micşorat, totuşi, faţă de 2008, când era de de unu la 12. Ceea ce am câştigat la volume am pierdut, însă, la structură. Astfel, dacă acum doi ani între produsele chinezeşti care intrau în ţară mai găseam şi materii prime precum cocs, anul trecut primele produse ca valoare au fost telefoanele mobile, componente de telefoane mobile, acumulatori şi telefoane fixe, toate produse cu valoare adăugată mare. În schimb, vindem în China aproape exclusiv materii prime precum tablă, fier vechi şi cherestea.

„Toate ţările au deficit comercial cu China, dar balanţa noastră este total dezechilibrată. Sunt mai multe motive pentru care lucrurile sunt aşa cum sunt, dar pe primul loc este totalul dezinteres al autorităţilor româneşti de a ne promova firmele noastre în China şi de atrage investiţiile lor în ţară”, spune Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele Camerei de Comerţ bilaterale româno-chineze. Potrivit acestuia, situaţia schimburilor comerciale nu se va îmbunătăţi atâta timp cât nu există o strategie clară de atragere a banilor chinezeşti în România, pe modelul unor ţări ca Polonia sau Ungaria.

În primele trei luni ale anului trecut, telefoanele mobile au fost al treilea produs de import al României, cumulând circa 650 de milioane de euro. Două treimi reprezintă celularele din China şi India.