Money.ro

Chinezii vor să cumpere o parte din Transelectrica

Ariton, Beijing, boc, bursă, Cernavodă, China, chinezi, transelectrica

“Legat de Transelectrica, în continuare şi-au exprimat un punct de vedere foarte sigur şi vor veni să investească şi să cumpere din pachetul de acţiuni pe care îl vom scoate pe bursă la sfârşitul acestui an”, a spus Ariton.

 

În iulie, oferta statului de a vinde pe bursă un pachet de 9,84% din acţiunile Petrom, pe care estima să încaseze circa 600 de milioane de euro, a eşuat din cauza volumului mic de subscrieri. Autorităţile intenţionează să scoată la vânzare pe bursă în luna octombrie un pachet de acţiuni Transelectrica reprezentând 15% din capitalul social, iar în decembrie un pachet de acţiuni Transgaz, tot de 15% din capitalul social.

 

De asemenea, referitor la construcţia reactoarelor 3 şi 4 ale Centralei de la Cernavodă, ministrul Economiei a subliniat că Guvernul a decis că poate coborî până la 40% participaţia sa în acest proiect, astfel încât investitorii să fie atraşi să se implice în această construcţie.

 

“În Guvern s-a hotărât ca statul poate să coboare până la nivelul de 40%, deci nu dorim, nici ministerul, nici Guvernul, să avem 51% din aceste acţiuni. Pentru noi este foarte important să se finalizeze acest proiect”, a explicat Ariton.