Noile bancnote de 10, 20, 50 şi 100 de ranzi sunt primele cu imaginea unei persoane de culoare, pe partea opusă fiind reprezentate cele cinci animale sălbatice caracteristice Africii – leul, bivolul, elefantul, rinocerul şi leopardul, scrie CNN.
„Moneda noastră este un simbol unic al spiritului naţiunii, mulţi dintre noi manevrând bancnotele zilnic. Rezerva Federală este mândră să-l onoreze astfel pe simbolul Africii de Sud şi pe primul preşedinte ales democratic „, a declarat guvernatorul Rezervei Federale, Gill Marcus.
Mandela, câştigător al premiului Nobel pentru pace în 1993, a devenit primul preşedinte negru în 1994 după ce a stat 27 de ani în închisoare pentru campania sa împotriva regimului de apartheid.
Deşi nu a mai apărut în public în ultima perioadă, fostul preşedinte, acum în vârstă de 94 de ani, continuă să fie unul dintre cei mai iubiţi reprezentanţi ai Africii de Sud la nivel mondial.