Money.ro

Christine Lagarde se angajează să adâncească reforma FMI dacă va fi aleasă în fruntea instituţiei

Christine Lagarde, FMI, Fondul Monetar International, reforma, ţări emergente

‘Marea prioritate a momentului este continuarea reformei guvernării şi adâncirea sa’, a spus ea la finalul unei întrevederi cu ministrul brazilian de finanţe, Guido Mantega.

 

Christine Lagarde a efectuat luni o vizită de câteva ore în Brazilia, prima etapă a unui turneu în ţările emergente pentru promovarea candidaturii sale la şefia FMI. La rândul său, Mantega a subliniat că Brazilia nu-şi va face cunoscută poziţia decât la închiderea perioadei de depunere a candidaturilor, la 10 iunie. Preşedintele Băncii centrale a Mexicului, Agustin Carstens, este aşteptat şi el miercuri la Brasilia, pentru a încerca să obţină susţinerea celui mai mare stat sud-american pentru candidatura sa. ‘Ceea ce doreşte Brazilia este ca programul de reforme decis să fie aplicat’, a spus Mantega.

 

‘Pentru Brazilia, este foarte important ca noul director să se angajeze în direcţia unui Fond mai reprezentativ şi mai puternic, respectiv cu o mai mare de participare a ţărilor emergente’, a precizat ministrul, observând că regula naţionalităţii pentru desemnarea şefului FMI este una ‘depăşită’.

 

Conducerea FMI revine în mod tradiţional unui european, în timp ce şefia Băncii Mondiale îi este rezervată unui american.

Ultimele Articole