Mihai Barsan

Chrysler refuză să-şi recheme maşinile în service

accident, Chrysler, masini-1, risc, SUA

Autoritatea Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi a avertizat că amplasarea rezervorului la SUV-urile Jeep Grand Cherokee produse în 1993-2004 şi la Jeep Liberty din 2002-2007 nu este sigură.

 

Respingerea unei cereri de rechemare formulate de autoritatea pentru siguanţa traficului este un eveniment foarte rar în SUA, notează CNN.


O astfel de decizie a organizaţiei americane a fost conetstată ultima dată în 1996, tot de către Chrysler. Compania americană a câştigat doi ani mai târziu un proces cu autoritatea de reglementare.

 

Chrysler, producător auto aflat sub controlul grupului italian Fiat începând din 2009, a explicat că amplasarea rezervorului celor două SUV-uri, în spatele punţii spate, este o practică întâlnită la multe alte autovehicule.

 

Accidentele fatale în care au fost implicate autovehiculele Jeep Grand Cherokee şi Jeep Liberty din perioadele respective au avut loc aproape în totalitate la viteze ridicate, situaţie în care un alt amplasament al rezervorului nu ar fi contat, potrivit companiei americane.

Ultimele Articole