Compania americană Pfizer, producătorul numărul unu de medicamente din lume, a trecut cu bine de examenul rezultatelor financiare. Cifra de afaceri a crescut cu 54% în primul trimestru până la 16,7 miliarde de dolari, cu câteva sute de milioane peste estimările din piaţă.
Rezultatul a venit graţie achiziţiei companiei Wyeth, pe care Pfizer a cumpărat-o în octombrie 2009 pentru 68 de miliarde de dolari. Ultima tranzacţia a adus companiei în portofoliu câteva medicamente foarte valoroase din punct de vedere al vânzărilor.
Profitul net al Pfizer s-a redus însă în primul trimestru din 2010 cu un sfert faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la puţin peste două miliarde de dolari. Slăbirea a fost cauzată de o serie de costuri unice. Dar cifra a fost semnificativ peste estimările din piaţă.
Conducerea Pfizer a comunicat că reforma sistemului sănătăţii din Statele Unite nu va avea un impact atât de puternic asupra afacerilor sale şi, în aceste condiţii, firma şi-a reiterat obiectivul de profit pentru acest an. Rezultatele au fost pe placul investitorilor, iar titlurile Pfizer se scumpeau la New York cu peste 2% după debutul şedinţei de marţi, deşi culoarea roşie era dominantă pe Wall Street.