Sorin Simon

Cifra de afaceri în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul a crescut cu 0,9% în noiembrie

comerț, date ins, INS, retail

Comerţul cu autovehicule a crescut cu 5,2% faţă de noiembrie 2010, în timp ce comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente, întreţinerea şi repararea motocicletelor s-a diminuat cu 17,1%.

Datele sunt ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate. În serie brută, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a fost cu 1,8% mai mare decât în noiembrie 2010.

Totodată, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat în noiembrie o cifră de afaceri cu 4% mai mare comparativ cu noiembrie 2010. În serie brută, cifra de afaceri din servicii pentru populaţie a urcat cu 10,8% faţă de cea de-a 11-a lună din 2010.

Faţă de octombrie, cifra de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a scăzut în noiembrie cu 0,3% în date ajustate sezonier şi a crescut cu 2,9% în serie brută.
Serviciile de piaţă prestate populaţiei au scăzut cu 4,7% în noiembrie faţă de octombrie, în serie ajustată şi cu 3,8% în serie brută.

În primele 11 luni din 2011, cifra de afaceri pentru comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a crescut cu 5,6%, în date ajustate sezonier, respectiv cu 4,4% în serie brută faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

Serviciile de piaţă prestate populaţiei în perioada ianuarie-noiembrie au sporit cu 10,3% faţă de perioada similară din 2010, în serie ajustată, respectiv cu 9,8% în serie brută.

Ultimele Articole