Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că profesorii neimunizaţi care nu se testează regulat, la un interval de 72 de ore, nu vor mai putea preda fizic în şcoală şi că vor trebui „să se odihnească puţin” în cazul în care incidenţa cazurilor de COVID-19 va depăşi pragul de 6 la mie.
Întrebat dacă profesorii vor fi concediaţi în astfel de situaţii, Cîmpeanu a replicat: „Nu concediaţi. Până la coborârea ratei de infectare sub şase la mie să se odihnească puţin”.
Întrebat, cu cine vor fi înlocuiți acei profesori care vor fi trimiși „să se odihnească puțin” având în vedere că resursa umană din Educație este destul de limitată, ministrul Cîmpeanu a spus că nu crede ca va fi o problemă generalizată.
„Există un deficit de resursă umană în Educație. Va trebui să identificăm situații în funcție de specificul fiecărei unități de învățământ. Nu uitați că ieri am aprobat supplimentarea cu 3.500 de posturi în învățământul preuniversitar. Și luați în calcul totuși și ipoteza în care nu vor fi foarte multe locuri cu depășirea pragului de 6 la mie. Deci nu va fi o problemă generalizată, vor fi cazuri punctuale care se vor rezolva.”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.
Pe de altă parte, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, prezentă la conferinţa de presă, a pus sub semnul întrebării oportunitatea testării gratuite pentru profesori, iar Cîmpeanu i-a dat dreptate.
„Cred că va trebui să discutăm despre oportunitatea testării gratuite, inclusiv a profesorilor care au avut oportunitatea de a se vaccina. Deci aici cred că rămâne la stadiul de propunere, urmând ca, împreună cu Ministerul Educaţiei, să vedem cum se suportă costul acestor teste”, a spus ea.
„De acord. De acord, pentru că este greu de înţeles să ai posibilitatea de vaccinare şi alte posibilităţi şi să nu apelezi. Sigur, în situaţia în care nu există constrângeri, certificate medicale. Luăm în calcul şi aceste situaţii”, a precizat Sorin Cîmpeanu.
Ministrul Sănătăţii a făcut referire şi la testarea cadrelor medicale neimunizate, arătând că aceasta ar putea fi suportată din fondul de sporuri.
„Am avut mai multe ipoteze de lucru. Acum ne îndreptăm spre acea posibilitate în care testarea să fie efectuată în unitatea sanitară, iar costurile testelor să fie suportate din fondul de sporuri al personalului medical care nu este vaccinat – aceasta este ipoteza pe care lucrăm acum. Este în lucru la nivelul Ministerului Sănătăţii propunerea de proiect legislativ, dar evident că, pentru a avea varianta finală, ea va trebui validată de Ministerul Muncii, Ministerul Justiţiei şi de celelalte ministere care sunt implicate în procesul de avizare”, a spus Ioana Mihăilă.