Sorin Simon

Cinci deputaţi, acuzaţi de conflict de interese

ANI, conflict de interese, deputati, Oana Niculescu Mizil

În vizorul Agenţiei au intrat Oana Niculescu-Mizil (PSD), Sonia Maria Drăghici (PSD), Mihai Radan (grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale), Stelică Iacob Strugaru (PDL) şi Andras-Levente Mate (UDMR), scrie REALITATEA.NET.

ANI menţionează că, în conformitate cu prevederile Legii nr.161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, „prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”, iar, potrivit dispoziţiilor art. 2531 din Codul Penal al României, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

Toţi cei cinci deputaţi sunt acuzaţi că şi-au angajat la cabinetele parlamentare diferite rude.

Deputatul PSD Oana Niculescu Mizil şi-a angajat mama, Andras Levente Mate – soţia, iar ceilalţi trei şi-au angajat copiii la cabinetele lor parlamentare.

Rudele deputaţilor au fost plătite din bani publici. ANI susţine că, pentru plata acestora, s-au cheltuit din buget aproximativ 50.ooo de euro.

Ultimele Articole