Premiul Nobel pentru Economie (Premiul Sveriges Riksbank pentru Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel) a fost câștigat, astăzi, de Daron Acemoğlu, Simon Johnson și James A. Robinson pentru „înțelegerea diferențelor de prosperitate între națiuni”, scrie Euronews. Cei 3 sunt prieteni și au scris împreună „The Colonial Origins of Comparative Development: An Empirical Investigation” (2001).
„Sunt încântat. Este un adevărat șoc și o veste uimitoare”, a declarat Acemoğlu.
Premiul pentru economie nu este unul dintre premiile originale pentru știință, literatură și pace, create în testamentul inventatorului Alfred Nobel, ci o finanțare venită în 1968 de la banca centrală a Suediei.
Daron Acemoğlu, născut la 3 septembrie 1967, este un economist turc, de origine armeană, naturalizat american care predă la Institutul de Tehnologie din Massachusetts din 1993.
Simon H. Johnson are 61 de ani și este un economist american de origine britanică. El este profesor de antreprenoriat la MIT Sloan School of Management și membru senior la Institutul Peterson pentru Economie Internațională. Din martie 2007 până la sfârșitul lui august 2008, a fost economist șef al Fondului Monetar Internațional.
James Alan Robinson, născut în 1960, este un economist și politolog britanic. Este de asemenea, director al Institutului Pearson pentru Studiul și Rezolvarea Conflictelor Globale. Robinson a predat anterior la Universitatea Harvard între 2004 și 2015, apoi la Universitatea Berkeley și la Universitatea din Melbourne.