În ultimul trimestru, Apple a devenit cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, pentru prima data, iar Samsung a urcat pe a doua poziţie, potrivit unui studiu efectuat de către Strategy Analytics (sursa)
Nokia a pierdut prima poziţie după mai bine de un deceniu. Pentru Apple este o realizare extraordinară, mai ales în condiţiile în care a intrat pe piaţă de patru ani şi nu vinde decât două dispozitiv: iPhone 4 şi iPhone 3GS.
Vâzările Samsung au crescut cu 520% de la an la an, potrivit studiului citat. Creşterea se datorează în mod special liniei Galaxy S II, care s-a dovedit populară.
Pentru ceilalţi producători de smartphone-uri ultimul trimestru a fost o poveste diferită.
Nokia şi-a păstrat poziţia de cel mai mare producător de telefoane din lume, chiar dacă vânzările sale au căzut cu 20% în ultimul an, potrivit unui studiu IDC.
Dar Samsung vine puternic din urmă şi acest lucru ar trebui să-i îngrijoreze pe reprezentanţii Nokia, mai ales că Samsung vinde foarte bine în locuri în care compania finlandeză se chinuie acum: Europa şi China.
Faptul că vânzările Nokia pe segmentul smartphone-urilor au scăzut nu are nimic surprinzător. Compania trece printr-o perioadă de tranziţie, de la dezvoltarea unui sistem propriu de operare – Symbian – la adoptarea unuia terţ, al companiei Microsoft – Windows Phone 7 OS.
Dar nici Windows Phone nu a generat vânzări strălucite până acum şi rămâne de văzut dacă parteneriatul Nokia-Microsoft va fi benefic de ambele părţi. Nokia şi-a asumat un risc enorm, luând în considerare faptul că piaţa de smartphone-uri a devenit motorul de creştere cel mai puternic din întreaga piaţa de telefoane mobile în ultimele trimestre.
Mai rău decât Nokia stau Motorola şi RIM, producătorul telefoanelor BlackBerry.
Motorola a anunţat de curând pierderi de 56 milioane dolari în ultimul trimestru. Compania a vândut doar 440.000 de tablete Xoom în ultimul trimestru. Apple a vândut 9,25 milioane de iPad-uri în ultimul trimestru.
Între timp, RIM a tăiat 10% din forţa de muncă, pentru a reduce costurile. RIM a fost la un moment dat producătorul lider de smartphone-uri din America de Nord.