Doi dintre miniştri au fost ameninţaţi cu remanierea încă din februarie. Este vorba despre Mihai Şeitan şi Sebastian Vlădescu. Atunci, premierul Emil Boc era extrem de nemulţumit că cei doi anunţaseră măsuri care nu erau prevăzute în programul de guvernare. Astfel, ministrul Finanţelor a vorbit despre impozitarea tuturor pensiilor, iar ministrul Muncii a lansat ideea acordarii diferenţiate a alocaţiilor pentru copii, în functie de veniturile părinţilor.
Şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, este în topul posibilililor remaniabili pentru imaginea proastă în presă, dar şi ca urmare a scandalului în care a fost implicată fosta sa consilieră şi purtătoare de cuvânt, Melania Vergu. Ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru, era şi el în prag de remaniere şi a spus singur de ce: proasta comunicare cu propriul partid, PDL.
Radu Berceanu a scăpat şi el de remaniere, deoarece ministerul pe care-l conduce, Transporturile, ar fi trebuit comasat cu cel al Dezvoltării şi Turismului, condus de Elena Udrea. Berceanu formează alături de Videanu şi Blaga, aşa-numita tripletă BVB, despre care presa spune că Traian Băsescu ar fi interesat să scape.
Sebastian Vlădescu – ministrul Finanţelor
– ideea impozitării tuturor pensiilor
– dificultăţi în creşterea colectării fondurilor bugetare
– dificultăţi în combaterea evaziunii fiscale
– dezacorduri frecvente cu premierul Emil Boc
Mihai Şeitan – ministrul Muncii
– anunţuri publice cu reduceri de pensii şi salarii şi în 2011
– intenţia de a acorda alocaţia pentru copii în funcţie de veniturile părinţilor
Daniel Funeriu – ministrul Educaţiei
– scandalul Vergu
– slabă coordonare a ministerului
– comunicare defectuoasă a deciziilor
– război permanent cu sindicatele din învăţământ
Mihail Dumitru – ministrul Agriculturii
– lipsă de comunicare cu PD-L
– întârziere în atragerea fondurilor europene
– întârziere în restructurarea ministerului
Radu Berceanu – ministrul Transporturilor
– întârzierea atragerii fondurilor europene
– 0 km de autostradă
– declaraţia din mai 2010: ,, În 2009 am minţit prin omisiune”
Vasile Blaga – ministru de Interne
– dificultăţi în combaterea contrabandei
– înmulţirea atacurilor la banci şi case de schimb
– a declarat: „Ştiam de dificultăţile economice din ianuarie 2009”
Adriean Videanu – Ministrul Economiei
– lipsa restructurării în minister
– păstrarea clientelei