Anghel Alexandru

Cine au fost guvernatorii Băncii Naționale a României

banca centrala, BNR, FMI, Mugur Isărescu

Astfel, Mugur Isărescu își va depăși propriul record mondial în calitate de cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale. Isărescu deține această funcție de 14 ani, după ce a preluat-o pe 4 septembrie 1990.

 

Cu acest prilej, vom face o incursiune în istoricul BNR, pentru a-i evoca pe toți foștii conducători ai acestei instituții. Mugur Isărescu este cel de-al 26-lea guvernator al băncii centrale din România.

 

1. Ion I. Câmpineanu, fiul patriotului Ion Câmpineanu, a fost primul guvernator al BNR, fiind instalat în funcție pe data de 15 iulie 1880, potrivit site-ului BNR. Ion I. Câmpineanu a făcut primii pași în organizarea instituției: subscrierea capitalului social, organizarea imprimeriei, confecţionarea primelor bilete de bancă, a cecurilor, a acţiunilor şi a sigiliului BNR, precum și completarea schemei de personal a instituţiei prin angajarea unor absolvenţi ai şcolilor comerciale. În mandatul său au fost desemnați directorii sucursalelor, a fost întocmit regulamentul interior al BNR, a fost fixată taxa scontului şi a lombardului și au fost deschise conturile curente cu facultatea de scont. Totodată, s-au stabilit relaţii cu bănci din străinătate și s-au încheiat convenţii prin care se stabileau termenii colaborării cu statul român.

 

2. Anton Carp, licențiat în Drept la Paris, a avut o carieră legată de BNR. După numirea sa în fruntea instituției, pe 1 februarie 1881 și până în 1914, el a fost de șase ori guvernator prin delegație și guvernator al BNR. Printre realizările sale se numără: apariţia conturilor curente pe depozite de titluri, aur, argint şi monede straine, extinderea reţelei de agenţii BNR la nivelul Vechiului Regat, precum și adoptarea măsurilor necesare retragerii din circulaţie a biletelor ipotecare.

 

3. Theodor Rosetti, descendent al unei vechi familii boiereşti, a făcut studii juridice la Viena şi Paris, numărându-se printre întemeietorii societăţii Junimea. Ca membru al Partidului Conservator, a fost de mai multe ori preşedinte al Consiliului de Miniştri şi ministru. A deţinut funcţia de guvernator al BNR între anii 1890-1895. Theodor Rosetti a desfăşurat şi a finalizat negocierile cu statul român privind schimbarea sistemului monetar şi introducerea monometalismului aur. Tot el a întocmit Regulamentul Casei de Pensiuni şi Ajutoare a Funcţionarilor BNR și a înfiinţat Banca Agricolă, cu sprijinul Băncii Naţionale.

 

4. Theodor Ștefănescu a urmat cursurile Şcolii comerciale din Bucureşti și o mare parte a activităţii sale a fost legată de catedra de contabilitate din cadrul acesteia. A îndeplinit provizoriu funcţia de guvernator al BNR în perioada 1907-1909, când Anton Carp a fost numit Ministru al Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor. În calitate de guvernator, Theodor Ştefănescu s-a preocupat de securizarea biletelor BNR şi prevenirea falsificării.

 

5. Mihail C. Şutzu era inginer, absolvent al Şcolii Centrale de Arte şi Manufacturi din Paris, colecţionar de monede şi antichităţi, preşedinte al Societăţii Numismatice Române. În calitate de guvernator al BNR, funcţie deţinută între anii 1899-1904, Mihail C. Şutzu a condus negocierile cu Ministerul Finanţelor în urma cărora au fost modificate legea de organizare a băncii şi statutele acesteia. Statul român a retras participarea sa la capitalul Băncii Naţionale a României, iar privilegiul de emisiune al acesteia a fost prelungit până în 1920

În cursul anului 1901, a participat la încheierea unei noi convenţii între statul român şi B.N.R. prin care privilegiul de emisiune era prelungit cu încă 10 ani, iar acoperirea în aur a bancnotelor emise de bancă putea fi redusă, în cazuri excepţionale, de la 40% la 33%.

 

6. Ioan G. Bibicescu, având studii juridice la Bucureşti şi Paris, a fost guvernator al BNR între anii 1916-1921. În această perioadă, BNR a sprijinit financiar statul pentru susţinerea efortului militar al armatei române. În toamna anului 1916, sediul central al Băncii a fost evacuat la Iaşi, iar în decembrie 1916, sub ameninţarea ocupaţiei străine, Tezaurul BNR a fost transportat la Moscova. În august 1917, a doua parte a tezaurului a fost evacuată la Moscova.

După încheierea războiului şi realizarea Marii Unirii, Banca Naţională a României și-a extins activitatea la nivelul întregii ţări, s-a implicat în procesul de unificare monetară prin retragerea din circulaţie a rublelor, coroanelor şi bancnotelor emise de Banca Generală în teritoriile ocupate de armatele germane în timpul războiului.

 

7. Mihail Oromolu, licenţiat în drept la Paris, a fost magistrat şi succesiv membru al partidelor Conservator, Conservator Democrat, Naţional Liberal. A deţinut funcţia de guvernator al BNR în perioada 1922-1926. De activitatea sa în această funcţie sunt legate recuperarea depozitului în aur, deţinut de BNR la Reichsbank, încheierea operaţiunilor referitoare la lichidarea Băncii Austro-Ungariei și încheierea convenţiei pentru lichidarea datoriei statului la banca centrală. În iunie 1925, statul român a redevenit acţionar al BNR, participând cu 1/3 din capital.

 

8. Dimitrie Burillianu era licențiat în drept și avea titlul de diplomat al Înaltei Școli de Științe Politice din Paris. A fost guvernator al BNR în perioada 1927-1931. Activitatea sa la conducerea institutului de emisiune a fost marcată de eforturile pentru realizarea stabilizării monetare, proces încheiat prin legea monetara din 7 februarie 1929. Tot din mandatul său, BNR participă la capitalul Bancii Reglementelor Internaționale.

 

9. Constantin Angelescu, licențiat în drept al Universității din București, a fost de mai multe ori guvernator al BNR în cursul unor perioade dificile: 09.03.1931-10.06.1931, 27.11.1931-03.02.1934 și în 1944. Mandatele sale la conducerea institutului de emisiune au fost marcate de introducerea monopolului BNR asupra comerțului cu aur și devize, în condițiile crizei economice, adăpostirea tezaurului BNR la Mănăstirea Tismana, după intrarea armatelor sovietice în vara anului 1944.

 

10. Mihail Manoilescu, absolvent cu titlul de inginer al Școlii Naționale de Poduri și Șosele din București, a fost guvernator al BNR în perioada 14.07.1931 – 27.11.1931. În această calitate, s-a opus dorinței regelui Carol al II-lea de a salva Banca Marmorosch-Blank de la faliment prin intervenția BNR. Această atitudine i-a adus destituirea din funcție.

 

11. Grigore Dimitrescu, doctor în drept, economie și finanțe la Paris, a deținut funcția de guvernator al Băncii Naționale a României în perioada 03.02.1934 – 26.07.1935. În această epocă, prin Legea pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă, a fost înființat Consiliul Superior Bancar, dirijat de banca centrală.

 

12. Dumitru (Mitiţă) Constantinescu, doctor în drept şi ştiinţe economice la Paris, a ocupat diverse funcţii publice, de la cea de şef de cabinet la Ministrul Industriei şi Comerţului, la cea de ministru de Finanţe sau Economie Naţională. A participat la Conferinţa de Pace de la Paris (1946) în cadrul delegaţiei României. În calitate de guvernator al BNR în perioada 23.09.1935-17.09.1940, numele său este legat de: modificarea legii şi statutelor BNR; susţinerea politicii de creditare a activităţii economice naţionale prin înfiinţarea unor instituţii de credit specializat precum Institutul Naţional de Credit Agricol, Institutul Naţional de Credit Meşteşugăresc, Institutul Naţinal de Credit Aurifer şi Metalifer.

 

13. Alexandru Ottulescu, licențiat în drept la Universitatea din București, a fost multa vreme avocat specializat în problemele financiar-bancare. A deținut funcția de guvernator al Băncii Naționale a României în perioada 1940-1944. Epoca a impus BNR măsuri excepționale, printre care: restrângerea activității în limita noilor frontiere, finanțarea politicii statului pentru românizarea economiei, finanțarea cheltuielilor generate de război; susținerea prin credite a producției agricole prin înființarea Caselor Țărănești de Împrumut și Economie;

Precum și înlocuirea rublelor puse în circulație de autoritățile sovietice în Basarabia și Bucovina de Nord cu bancnotele BNR.

 

14. Ion Lapedatu a absolvit Școala Comercială Superioară din Brașov și cursurile Universității din Budapesta. A fost guvernator în perioada 30.09.1944 – 14.03.1945. Mandatul său poate fi caracterizat prin continuarea susținerii efortului de război al țării, îndeplinirea obligațiilor rezultate din Convenția de armistițiu, realizarea unificării monetare, prin retragerea din circulație a banilor de război emiși de armata sovietică și creșterea circulației monetare și devalorizarea accentuată a leului.

 

15. Constantin Tătăranu, doctor în drept la Paris și avocat, a fost guvernator al BNR în perioada 14.03.1945 – 21.05.1946. A demisionat din această funcție ca urmare a opoziției sale față de participarea partidului din care făcea parte la constituirea Blocului Partidelor Democratice. În calitate de guvernator, acesta s-a confruntat cu sporirea circulației monetare și devalorizarea bancnotelor, susținerea eforturilor statului pentru achitarea obligațiilor asumate prin Convenția de armistițiu și finanțarea refacerii economiei naționale.

 

16. Tiberiu Moșoiu, doctor în drept la Bruxelles și profesor universitar, a facut politică liberală. A fost guvernator al BNR în intervalul 21.05.1946 – 08.11.1947. În această perioadă au avut loc: devalorizarea monedei naționale, etatizarea BNR, pe 20 decembrie 1946, reforma monetară de pe 15 august 1947 și creditarea industriei.

 

17. Aurel Vijoli, licențiat al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale și doctor în drept, a fost angajat în BNR din august 1923. De-a lungul timpului, a deținut mai multe funcții, ajungând guvernator în perioada 18.11.1947-05.03.1952, aplicând politica Partidului Comunist Român. Toate instituțiile de credit au fost radiate din registrul societăților bancare, ele putând fi reînscrise pe baza unei noi autorizații emisă de Curtea Superioară Bancară, cu avizul BNR. Au fost naționalizate Societatea Națională de Credit Industrial, Casa de Economii și Cecuri Poștale și Casa de Depuneri și Consemnațiuni. Pe 13 august 1948, s-a dat Legea pentru dizolvarea și lichidarea întreprinderilor bancare și instituțiilor de credit. În același an, Banca Națională a României a devenit prin lege Banca de Stat a Republicii Populare Române, guvernatorul a devenit președinte, fiind în același timp și adjunct al ministrului Finanțelor. Pe 27 ianuarie 1952, s-a publicat Hotărârea Consiliului de Miniștri privind realizarea unei noi reforme monetare. Conducerile Ministerului de Finanțe și Băncii de Stat au fost acuzate de sabotarea reformei monetare, printre vinovați numărându-se și Aurel Vijoli, demis și ulterior arestat sub acuzația de „sabotare a economiei naționale”.

 

18. Anton Moisescu a fost preşedinte al Băncii Republicii Populare Române – Bancă de Stat în perioada 5 martie 1952 – 20 mai 1953.

 

19. Petre Bălăceanu a deținut funcția de preşedinte al Băncii de Stat a Republicii Populare Române în două rânduri: 23 mai 1953 – 4 februarie 1956 și 27 martie – 4 noiembrie 1957.

 

20. Marin Lupu a fost la conducerea Băncii de Stat a Republicii Populare Române între 4 februarie 1956 – 27 martie 1957 și 4 noiembrie 1957 – 23 ianuarie 1959.

 

21. Coloman Maioreanu a fost preşedinte cu delegaţie al Băncii de Stat a Republicii Populare Române între 23 ianuarie 1959 și 1 aprilie 1963.

 

22. Vasile Malinschi a fost preşedinte al Băncii Republicii Populare Române – Bancă de Stat şi apoi guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România în perioada 1 ianuarie 1963 – 23 noiembrie 1977. România a devenit membru al FMI în 1972. Alături de Iugoslavia, România era singura ţară din blocul comunist care colabora cu BIRD şi FMI.

 

23. Vasile Răuță a fost guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România în perioada 20 septembrie 1977 – 16 martie 1984.

 

24. Florea Dumitrescu a deținut funcția de guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România între 16 martie 1984 și 17 martie 1989.

 

25. Decebal Urdea a fost guvernator al Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România în perioada 31 martie 1989 – 4 septembrie 1990.

 

26. Mugur Isărescu, academician, absolvent al Facultăţii de Comerţ Exterior, ASE Bucureşti, este actualul preşedinte al Consiliului de administraţie şi guvernator al BNR începând cu data de 4 septembrie 1990.

 

 

Ultimele Articole