„Administrator special va fi Gabriel Dumitraşcu”, a declarat avocatul Remus Borza, proprietarul firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, citat de mediafax.ro. Printre atribuţiile administratorului special se numără şi propunerea unui plan de reorganizare a companieiaflată în insolvenţă.
Borza spune că, odată cu reintrarea în insolvenţă, pentru Hidroelectrica urmeză o perioadă de reformă şi eficientizare.
Hidrolectrica s-a aflat în insolvenţă în perioada iunie 2012 – iunie 2013, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate cu mai multe coompanii, perioadă în care administrator judiciar a fost firma Euro Insol.
Euro Insol a arătat anul trecut, într-un raport privind cauzele insolvenţei companiei de stat, că acordurile bilaterale de vânzare a energiei au generat pierderi de 1,2 miliarde de euro în perioada 2006-2012, din cauza preţurilor mici la care beneficiarii au cumpărat electricitatea.
Compania are o capacitate de producţie instalată de 6.400 MW, reprezentând circa o treime din totalul unităţilor de producţie din România, şi asigură anual circa 30% din necesarul de electricitate.