Anghel Alexandru

Cine se oferă să preia activele toxice ale băncilor românești

active toxice

Pentru a accesa aceste segment de piaţă, Lieberson a înfiinţat firma Tagor Asset Manangement, care are ca obiectiv găsirea de soluţii, împreună cu băncile, la problema portofoliilor de creanţe ce blochează provizioane uriaşe.

 

Cu o valoare totală a creditelor neperformante acordate populaţiei şi firmelor estimată la aproximativ 10 mld. euro, băncile din România sunt nevoite să găsească soluţii pentru a reduce provizioanele şi a vinde garanţiile preluate în contul creanţelor – o situaţie din care pot iesi prin vânzarea directă a portofoliului de credite neperformante.

 

”Cea mai mare problemă a băncilor nu o reprezintă neapărat vânzarea miilor de apartamente depuse garanţie pentru credite ipotecare, ci garanţiile pentru împrumuturile contractate de companii şi mă refer aici la terenuri de dimensiuni mari, proiecte rezidenţiale sau comerciale neterminate, facilităţi de producţie sau logistică cu utilitate unică şi aşa mai departe”, a declarat Ofer Lieberson, citat de capital.ro.

 

Capitalul necesar achiziţiei unor asemenea proprietăţi ar putea proveni de la fondul de investiţii Patrol Capital din Marea Britanie, care dispune de active de peste 2,5 mld. euro şi cu care Lieberson are un parteneriat. Cei doi parteneri sunt gata să achiziţioneze activele imobiliare toxice şi creditele neperformante ale băncilor, aducându-le astfel lichiditate imediată şi economii consistente.

 

”Băncile au început să intre în posesia a tot mai multe active depuse garanţie pentru neperformante şi acesta nu este, cu siguranţă, obiectul lor de activitate. Tagor Asset Management, în parteneriat cu Patron Capital şi cu alte fonduri, are experienţa şi susţinerea financiară necesare şi suficiente pentru a achiziţiona sau a administra activele imobiliare aflate în proprietatea băncilor astfel încât să-şi cureţe portofoliile şi să recupereze provizioanele. Venim cu o experienţă semnificativă în domeniul imobiliar şi resurse financiare substanţiale”, a explicat Ofer Lieberson.