Money.ro

Cine va decide modul de valorificare a acţiunilor BCR în caz de imposibilitate a listării

acțiuni, BCR, ca, SIF Moldova

„Aprobă mandatarea Consiliului de Administraţie (CA) al SIF Moldova ca în situaţia în care listarea nu este posibilă din motive independente de SIF Moldova să negocieze alternative pentru lichidizarea acţiunilor BCR (vânzare, aport, schimb, alte instrumente)”, se arată într-un comunicat al SIF Moldova remis după AGA.

 

Surse din cadrul acţionariatului SIF Moldova au declarat sâmbătă agenţiei MEDIAFAX că primele trei puncte de pe ordinea de zi privind iniţierea procedurilor de listare a acţiunilor BCR au fost aprobate cu circa 60% din voturi, iar punctul patru referitor la negocierea cu Erste pentru lichidizarea acţiunilor BCR a primit mai multe voturi din partea acţionarilor, respectiv 74,9%.

 

Erste a anunţat săptămâna trecută că a încheiat un acord de principiu cu celelalte patru SIF-uri pentru preluarea unui pachet de 2,61 miliarde acţiuni BCR, reprezentând 24,12% din capital, prin mai multe operaţiuni care presupun plata în numerar şi schimb cu titluri emise de grupul austriac. Valoarea tranzacţiilor de preluare a celor patru pachete de acţiuni s-ar ridica la 435 milioane de euro.

 

Societatea este singura din grupul celor cinci SIF-uri care nu încheiat până acum un acord cu austriecii, însă Erste a menţionat că şi SIF Moldova poate subscrie la acord.

 

Astfel, dacă acţionarii sunt de acord cu înţelegerea făcută de celelalte SIF-uri cu grupul Erste, societatea de investiţii financiare ar urma să primească 26 milioane de euro cash şi să primească acţiuni Erste de 82 milioane euro în schimbul a 6% din acţiunile BCR.

 

Pachetul de acţiuni pe care SIF-urile l-ar primi la Erste reprezintă în prezent puţin peste 1% din titlurile băncii austriece. Erste va emite acţiuni noi pentru a face schimbul cu titluri BCR.

 

Potrivit acordului semnat în 2009, Erste are nevoie de o înţelegere doar cu un SIF pentru a evita listarea BCR.

 

Acţionarii SIF Muntenia (SIF4) au hotărât joi să „dea mână liberă” Consiliului de Administraţie pentru a decide ce va face cu acţiunile deţinute la BCR, iar vineri acţionarii SIF Oltenia (SIF5) au mandatat conducerea companiei să negocieze cu Erste modalitatea de lichidizare a pachetului de 6,12% din titlurile BCR.

 

SIF Transilvania a convocat acţionarii la 31 octombrie, pentru acelaşi subiect, în timp ce conducerea SIF Banat-Crişana nu a făcut un anunţ în acest sens.

 

AGA de la SIF Moldova a fost convocată după ce mai mulţi acţionari care deţin cumulat peste 5% din acţiunile fiecărei SIF au solicitat ca administratorii să fie mandataţi să ceară listarea BCR. În grupul acţionarilor respectivi se află fonduri administrate de Aviva, Firebird, Certinvest, STK Financial, Broadhurst Investments, SAI Carpatica, BT Asset Management, ING Pensii Private dar şi SSIF Broker.

 

De asemenea, la AGA de sâmbătă, acţionarii SIF Moldova au decis, cu 81,6% din voturi, revocarea lui Alexandru Matei din calitatea de membru CA. Acesta a deţinut funcţiile de preşedinte CA şi director general al SIF Moldova în perioada 1997 – 2005 şi apoi a fost vicepreşedinte CA, între 2005 şi 2009.

 

Totodată, 74% dintre acţionarii SIF Moldova au fost de acord cu chemarea în instanţă a lui Matei pentru prejudiciile aduse societăţii.

 

„Aprobă pornirea acţiunii în răspundere împotriva dlui Alexandru Matei pentru prejudiciile aduse ca urmare a nerespectării obligaţiilor legale (…) Aprobă desemnarea conducătorilor efectivi pentru exercitarea acţiunii în justiţie”, se mai arată în comunicatul SIF Moldova.

 

SIF Moldova a publicat, în luna august, un raport din care reiese că Matei este suspectat că a cumpărat în nume personal, fără licitaţie, un spaţiu în zona centrală a Bacăului în care funcţiona reprezentanţa SIF, deşi decizia AGA pentru înstrăinarea imobilului fusese condiţionată de realizarea unei selecţii de oferte.

 

SIF Moldova a derulat un control în ultimul an şi jumătate, după ce un acţionar, Ovidiu Nechita, a reclamat în AGA din aprilie 2010 unele nereguli în activitatea lui Matei în funcţia de preşedinte CA şi director general al SIF Moldova şi apoi de vicepreşedinte CA.

 

Ca urmare a publicării raportului, Matei i-a chemat în instanţă pe cinci dintre ceilalţi şase administratori SIF Moldova, solicitând anularea deciziei CA de publicare a raportului. Dosarul a fost înregistrat luni la Tribunalul Bacău şi are primul termen pe 7 noiembrie.

 

O situaţie similară celei în care se află Matei a intervenit la începutul anului la SIF Oltenia (SIF5), unde Teodor Buzatu a fost revocat din funcţia de membru al Consiliului de Administraţie, după un control intern derulat de societate. Controlul a arătat că Buzatu a prejudiciat firme din portofoliul SIF prin unele contracte încheiate cu societăţi deţinute de membri ai familiei sale.

Ultimele Articole