Liderul PNL, Crin Antonescu, declara recent că în eventualitatea în care USL se va afla la guvernare după alegerile din 9 decembrie, îi va propune pe Relu Fenechiu şi pe Varujan Vosganian ca miniştri în viitorul guvern. Preşedintele liberalilor a afirmat că „Fenechiu va fi sută la sută ministru”. În ceea ce-l priveşte pe vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, Antonescu a spus că acesta se va regăsi „în proporţie de 99 la sută” în viitorul guvern Ponta. „Spun 99 la sută, pentru că n-am apucat încă să îl întreb”, a precizat preşedintele PNL. Lămuririle au venit mai imediat chiar de la Vosganian. „În legătură cu speculaţiile apărute în presă privind acest procent – care, altminteri are aspiraţia sa către perfecţiune, precum cubul ciobit din poemul lui Nichita Stănescu – precizez că, scurt timp după aceea, între mine şi Crin Antonescu a avut loc un schimb de mesaje prin care i-am mulţumit pentru cuvintele spuse la adresa mea, ceea ce a adăugat acel 1% care lipsea”.
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu comentează situaţia şi spune că Antonescu a promis la cel puţin jumătate din membri PNL că vor fi în guvernul Ponta. „Alt fraier. Crin a spus că Varujan va fi 99% în guvernul Ponta. Şi că nu e 100% pentru că nu a vorbit cu Vosganian. Se pare că au vorbit între timp. Doar că nu va fi nici un guvern Ponta după 9 decembrie”, scrie Lăzăroiu pe Facebook.