Dacian Cioloș, premierul desemnat de președintele Klaus Iohannis, a făcut declarații luni dimineață, după depunerea listei de miniștri pentru viitorul Guvern:
- Am depus o listă de miniștri pentru un Guvern monocolor ancorat în actuala structură.
- Avem nevoie de oameni care să răspundă rapid nevoilor politice și să își asume provocările politice care urmează.
- Nu ne permitem să mai pierdem nicio secundă, avem nevoie de un Executiv capabil să-și asume deciziile.
- Programul nostru poate să pară dur, dar e necesar pentru că e nevoie de măsuri excepționale.
- Deja e prea târziu și vedem că mor zilnic sute de oameni și trebuie să ne pregătim de criza energetică ce poate să lovească oamenii.
- Noi am acționat cu bună credință, onestitate de la început, fără să facem jocuri politice sau să încercăm speculații de moment.
- Îi asigur pe colegii din Parlament că vom acționa în continuare cu onestitate, nu vrem să acționăm doar de dragul disputei politice.
- Sper ca fiecare dintre ei să se gândească de două ori când vor vota dacă vor trece sau nu Guvernul.
- Nu e momentul de jocuri politice.
- Decizia noastră e cea care avantajează pe toată lumea și politic, și economic.
- Am încercat să negociem o majoritate politică înainte de a ajunge la acest moment.
- Consider acest mandat ca pe o responsabilitate care se asumă până la capăt.
- Nu putem ști dacă un Guvern are sau nu susținere decât la vot și de aceea suntem în acest moment.
- Sper ca astăzi birourile permanente reunite ale camerelor în Parlament să ia această decizie.
- Suntem gata să tranșăm situația.
- Au mai fost momente în care chiar dacă nu a existat un acord prealabil favorabil.
- Nu eu o să-i creez o majoritate lui Florin Cîțu, că nu e treaba mea. Eu vin cu un proiect de guvernare când PNL n-a făcut nici măcar o propunere de premier. Noi am încercat până în ultimul moment să fim deschiși la discuții și să găsim variante, de-acum înainte mergem cu acest proiect, vom vedea votul și de a doua zi vă vom anunța ce avem de făcut, modul în care abordăm lucrurile.
- USR nu refuză categoric nicio variantă în care găsim o soluție rezonabilă, am spus că nu guvernăm cu PSD și AUR.
- Ceea ce facem noi astăzi e un semn suficient de responsabilitate pe care USR și-o asumă. Am venit cu propuneri pragmatice, fără să forțăm mândria unora sau altora, dar avem nevoie de aceeași atitudine și din partea partenerilor.
- Vrem să aplicăm certificatul verde pentru acele categorii profesionale care intră în contact cu populația, e vorba de sănătatea oamenilor. Nu ne oprim la a face această propunere, e nevoie și de o accelerare a vaccinării și un acces mai mare la centrele de testare și testele să fie mai accesibile pentru cei care au nevoie. Nu cred că ați văzut vaccinare obligatorie nicăieri (în proiectul USR, n.red.)
- Suntem conștienți că dacă acest guvern va trece va fi fragil, dar asta nu înseamnă să nu facem propuneri. Măsurile pe care le-am propus sunt cele pe care le-am propus și discutat la sfârșitul anului trecut și cu partenerii noștri de coaliție, nu e nicio surpriză.
- Vom lua toate măsurile care țin de guvern și sunt multe măsuri care pot fi făcute prin decizia guvernului. Tot ce ține de transparență, de cheltuirea banului public, de claritate în felul în care funcționează administrația publică, sunt multe care pot fi făcute direct de guvern.
- În PNRR sunt zeci de măsuri de reforme asumate de România, nu ne așteptăm la surprize în Parlament.