Moody’s a coborât de la Caa2 la Caa3 notele depozitelor şi datoriei pe termen lung ale băncilor Bank of Cyprus, Cyprus Popular Bank şi Hellenic Bank şi intenţionează să le retrogradeze din nou, a anunţat agenţia de rating într-un comunicat, citat de AFP. „Aceste note au fost de asemenea puse sub supraveghere pentru o posibilă retrogradare”, a declarat agenţia de rating. Punerea sub supraveghere negativă înseamnă că agenţia poate reduce aceste note într-un timp relativ scurt.
Moody’s a declarat că se aşteaptă la „pierderi pentru titularii de cont” şi îşi justifică de asemenea gestul printr-un „risc de noi controale asupra depozitelor odată cu redeschiderea băncilor”, precum şi o „incertitudine agravată în ceea ce priveşte recapitalizarea băncilor”.
Agenţia de rating consideră că „riscul de pierderi a crescut considerabil, chiar şi cel al scenariului lichidării băncilor”, scrie Moody’s . Notele Caa sunt atribuite emitenţilor de calitate mediocră, cu un risc real de nerambursare.
Negocieri aveau loc vineri asupra planului de salvare a economiei cipriote pe care Nicosia trebuie să îl prezinte până luni partenerilor săi europeni, iar situaţia din insulă devenea tot mai critică datorită închiderii prelungite a băncilor.