Prăbuşirea minei, situată în regiunea Jebel Amir (la peste 200 de kilometri nord-vest de El-Fasher, capitala Darfurului de Nord) s-a produs luni. În cursul zilei de joi, un responsabil local a prezentat un bilanţ iniţial de 60 de morţi.
O sursă din sectorul umanitar estima la începutul anului 2013 că peste 70.000 de persoane lucrează în minele de aur din această regiune devastată de decenii de violenţe.
Minele de aur au devenit o resursă de bază pentru statul sudanez, care, în urma independenţei Sudanului de Sud, a pierdut o mare parte din resursele petroliere. Dar cele mai multe mine sunt ilegale, numai o mică parte din aurul produs de Sudan provenind din minele aflate sub controlul guvernului. Potrivit autorităţilor, în anul 2012 au fost extrase din minele ilegale circa 41 de tone de euro în valoare de 2,5 miliarde de dolari.