Doar 15,4% dintre liderii companiilor româneşti se aşteaptă la o îmbunătăţire a perspectivelor financiare în următoarele şase luni. Liderul acestui clasament este Polonia, 76,7% dintre manageri vâzând perspective pozitive.
Aceste concluzii sunt incluse în raportul Deloitte despre primul indice de încredere al mediului de afaceri, Deloitte Business Sentiment Index (DBSI), care este o analiză realizată pe baza opiniilor şi previziunilor directorilor executivi şi financiari ai celor mai mari companii din şase state central-europene – Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia şi România.
Conform raportului Deloitte, 65,4% dintre companii spun că în România nu există întârzieri semnificative de plată a datoriilor, companiile locale situându-se pe locul doi în regiune, după cele din Polonia, unde procentul este de 79,1%.
Majoritatea respondenţilor români îşi manifestă intenţia de a lansa produse şi servicii noi în următoarele 12 luni (61,5% dintre răspunsuri, al doilea procent după Polonia, cu 62,8%). Totodată, 60% dintre respondenţii români se aşteaptă la o înăsprire a reglementărilor în următoarele 12 luni, iar 69,2% consideră că fondurile europene sunt foarte greu de accesat.
„De notat că firmele româneşti îşi continuă strategia de creştere a afacerilor, însă cu o atenţie sporită asupra costurilor (de exemplu, majoritatea respondenţilor cred în relansarea economiei şi pregătesc noi produse şi servicii, anticipând totodată o reducere a cheltuielilor de capital şi noi reduceri de personal). Pe de altă parte, însă, oamenii de afaceri preconizează o nouă înăsprire a reglementărilor, în următorul an, şi lansează un avertisment asupra accesării dificile a fondurilor europene”, a precizat preşedintele Deloitte România, George Mucibabici.
Radu Kubinschi, manager în cadrul Grants & Incentives, departamentul Deloitte România specializat în accesarea fondurilor structurale, subliniază că interesul comunităţii româneşti de afaceri este tot mai mare.
„În ultimul an, am asistat la o creştere susţinută a cererii, numărul de clienţi urcând cu 38% faţă de 2008. Proiectele sunt numeroase, dar au valori mai mici faţă de anul trecut. Dată fiind criza economică, multe companii s-au reorientat către retenţia angajaţilor şi restructurarea organizaţiei, tendinţă care se reflectă şi în destinaţia fondurilor structurale din acest an: 90% pentru proiecte de resurse umane, restul fiind distribuit între proiecte pentru IMM-uri şi cooperare transfrontalieră (câte 5%). Comparativ, 80% din proiectele de finanţare de anul trecut vizau investiţii în echipamente, proiecte turistice (5%) şi proiecte pe resurse umane (15%)”, a afirmat Kubinschi.
La nivelul Europei Centrale, aproape trei sferturi dintre respondenţi consideră că economia fie se va înrăutăţi, fie va rămâne la fel anul următor. Pe de altă parte, contrar acestei tendinţe prudente şi pesimiste, oamenii de afaceri manifestă optimism în privinţa perspectivelor pe care le au companiile lor, doar 15% dintre respondenţi exprimând aşteptări negative pe viitor.
Dintre cele şase ţări incluse în studiu, Polonia manifestă cel mai mare grad de optimism atât în ceea ce priveşte perspectivele economice, cât şi cele legate direct de companii. Polonia continuă să beneficieze de cerere de consum, comparativ cu restul ţărilor din regiune. Croaţia, pe de altă parte, este foarte pesimistă în privinţa economiei (cu un total de 89,7% răspunsuri negative).
Deşi există un sentiment profund negativ cu privire la perspectivele pe termen scurt (şase luni) faţă de aproape toate subiectele discutate, există semne clare că optimismul devine din ce în ce mai pronunţat.
În pofida provocărilor legate de creditare la nivel global, aproape două treimi dintre respondenţi (57,9%) consideră că facilităţile de credit sunt în continuare disponibile dacă este nevoie de ele, iar o cincime dintre aceştia consideră că aceste facilităţi sunt uşor de accesat. Condiţiile de plată a datoriilor sunt sigure, consideră peste jumătate dintre respondenţi, iar peste 45% dintre ei spun că aceste condiţii sunt destul de sigure.
Cei aproape 200 de respondenţi au fost selectaţi din Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Croaţia şi România, reprezentând companii din industria auto, sectorul bancar, tehnologie, media şi comunicaţii, sectorul bunurilor de consum şi transport, asigurări, construcţii, energie şi resurse.
Directorii executivi intervievaţi au dat răspunsuri privind perspectivele economice, perspectivele financiare ale companiei pe care o conduc, disponibilitatea creditului, regimul de reglementare, termenii de rambursare a datoriilor, vânzări, dezvoltarea de noi produse, angajări, investiţii, activitatea de fuziuni şi achiziţii şi fonduri europene.
Deloitte Central Europe este o organizaţie regională de entităţi grupate sub denumirea Deloitte Central Europe Holdings Limited, firma membră a Deloitte Touche Tohmatsu în Europa Centrală. Serviciile sunt furnizate de către Deloitte Central Europe Holdings Limited , sucursalele şi firmele afiliate, care sunt persoane juridice separate şi independente. Sucursalele şi firmele afiliate Deloitte Central Europe Holdings Limited sunt printre cele mai importante firme de servicii profesionale din regiune şi oferă servicii printr-o echipă de peste 4.000 de angajaţi, în mai mult de 30 de birouri din 17 ţări.
În România, serviciile sunt furnizate de către Deloitte Audit SRL, Deloitte Tax SRL, Deloitte Consultanta SRL şi Reff & Asociaţii (numite împreună Deloitte România), care sunt afiliate Deloitte Central Europe Holdings Limited. Deloitte România furnizează servicii în următoarele domenii: audit, servicii fiscale, consultanţă, consultanţă financiară şi servicii de evaluare a riscului.