Reprezentanţii Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR – SPUS TV (sindicatul reprezentantiv din TVR, n.r.) au declarat pentru MEDIAFAX că acţiunea este spontană şi a fost declanşată în contextul în care, în noaptea de sâmbătă spre duminică, administraţia Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a afişat pe site-ul intern al instituţiei comisiile care îi vor evalua pe angajaţii TVR în vederea aplicării planului de restructurare.
„Protestăm nu neapărat faţă de aceste comisii, ci vizavi de modul în care a fost concepută această restructurare. Noi avem un proiect de restructurare, dar nu au ţinut cont de el şi nici de punctul nostru de vedere”, au spus reprezentanţii SPUS TV.
Aceştia au precizat că în timpul negocierilor cu administraţia TVR reprezentanţii sindicatului au cerut ca numărul posturilor care vor fi desfiinţate în SRTv să fie mai mic decât cifra aprobată prin Hotărârea CA din 28 august, însă conducerea Televiziunii Române a acceptat doar 55 de posturi în plus faţă de schema organizaţională iniţială. În noua schemă organizaţională vor rămâne 2.395 de locuri de muncă, urmând să fie desfiinţate doar 872 de posturi, faţă de cele 962 propuse iniţial.
„Noi am cerut 247 de posturi în plus, dar au decis să menţină doar 55 de posturi în plus. Noi am cerut 247 de posturi în plus ca să nu se producă ruptura în activitatea TVR, pentru că nu suntem fabrică de nasturi sau şuruburi, suntem o instituţie de cultură”, au spus reprezentanţii SPUS TV.
În timpul protestului, angajaţii TVR strigă „Jos Săftoiu!” şi „Jos Consiliul de Administraţie!”, la acţiune participând numai salariaţii din Bucureşti.
Totuşi, reprezentanţii SPUS TV au atras atenţia că în momentul de faţă Consiliul de Administraţie al TVR a fost desfiinţat prin recenta hotărâre a Curţii Constituţionale.
Pe parcursul activităţii sale, CA a stat tot timpul „sub sabia constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii sale”, au spus reprezentanţii SPUS TV, întrebându-se cum pot fi constituţionale hotărârile luate de un CA declarat neconstituţional.
Potrivit reprezentanţilor SPUS TV, a fost luată legătura şi cu salariaţii studiourilor teritoriale ale Televiziunii Române în vederea demarări unor acţiuni similare de protest.
Salariaţii TVR intenţionează să protesteze luni până în jurul orei 12.30. Ulterior, reprezentanţii SPUS TV se vor întâlni cu un avocat pentru a discuta eventualele acţiuni pe care le pot declanşa în instanţă.
„Vom stabili şi modul în care vom picheta administraţia în continuare”, au mai spus reprezentanţii SPUS TV, precizând că sindicatul este afiliat la Confederaţia Sindicală „Meridian”.