Citi: BNR va tăia dobânda cheie la 6,75% în 2010

BNR, Citi, curs de schimb, dobanda cheie, politica monetara

„În condiţiile ajustării externe puternice, a contracţiei economice severe, a îmbunătăţirii semnificative a inflaţiei şi a perspectivelor inflaţioniste, ne aşteptam la o reducere (a dobânzii cheie, n.r.) cu 50 de puncte de bază (0,5 puncte procentuale) la şedinţa de azi. În opinia noatră, decizia băncii centrale demonstrează că temerile privind incertitudinile politice şi evoluţia cursului de schimb au avut o importanţă mai mare decât argumentele pentru o nouă scădere”, arată analiştii Citi, în raportul publicat marţi.

Cu toate acestea, Citi estimează că Banca Naţională a României (BNR) va relua politica de relaxare a politicii monetare şi va reduce rata dobâznii cheie cu 1,25 puncte procentuale în 2010, „în concordanţă cu aşteptările noastre legate de un mediu politic mai stabil de la începutul anului viitor şi de o apreciere moderată a leului anul viitor”.

De asemenea, raportul Citi menţionează că tendinţa dezinflaţionistă va continua până la finalul acestui an, tendinţă susţinută şi de contracţia economiei, dar şi de aşteptările inflaţioniste.

„Privind în perspectivă, derapajele fiscale, preţul la combustibili şi şocurile create de cursul de schimb apar ca factori cheie de risc care ar putea duce la devieri de la tendinţa dezinflaţionistă dorită”, mai arată raportul.

Consiliul de Administraţie (CA) al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marţi să menţină dobânda de politică monetară la 8%, precum şi nivelul rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei la 15%, iar la valută la 30%.

De asemenea, BNR a stabilit ca ţintă de inflaţie pentru 2011 nivelul de 3%, plus sau minus un punct procentual (2%-4%), urmând ca banca centrală să discute noua ţintă cu guvernul.