“Eu cred că, dacă ne uităm la ultimele trimestre, nu mai suntem uin recesiune. În decembrie a fost punctul minim. Eu zic că punctul minim a fost în decembrie. Depinde cum reacţionează factorii de decizie la aceste ştiri”, a spus Câţu, la The Money Channel.
El nu a vrut să comenteze despre concedierea sa din funcţie, “pentru a nu se crea o imagine falsă a relaţiei cu ING”. El a precizat că va detalia subiectul în faţa instanţei.
„Am fost înştiinţat ieri (luni – n.r) asupra acestei decizii şi atât este ceea ce pot să spun în acest moment. O să contest în instanţă această decizie. Sper să câştig şi să mă întorc în ING, de aceea nu vreau să comentez nimic”, a declarat Cîţu.
Banca nu a dorit să ofere informaţii despre modul în care a încetat contractul cu Florin Cîţu şi nici nu a precizat cine a preluat funcţia deţinută de acesta.