Money.ro: România lucrează încă la implementarea principiilor şi reglementărilor europene. Cât de actual ramîne anul 2015 ca an de trecere la moneda unică în condiţiile dificultăţilor economice care afectează zona Euro?
Claudiu Doltu: În momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană şi-a asumat obligaţia de a adopta euro, chiar fără să existe un moment explicit stabilit pentru acest lucru. Nu există o dată anume nici acum. Este evident că astăzi, pe fondul incertitudinii neobisnuite din zona euro şi din întregul spaţiu al UE, dar, mai ales, în contextul stării generale de spirit din România, este nevoie de un proiect major, cel puţin pe termen mediu.
De fiecare dată când un proiect pe termen mediu a fost asumat în România toată lumea a ştiut unde este linia de sosire. Lucrurile au mers întotdeauna în directia dorită şi asumată. Poate mai puţin repede decât ne-am fi dorit. Poate niciodată „deplin pregătiţi”. Mă refer, desigur, la proiectul aderării la NATO şi la proiectul aderării la UE. Nimeni nu poate să spună acum – în ciuda diferenţelor care pot exista la nivel individual între „beneficii şi costuri”- că societatea românească nu ar fi câstigător net ca urmare a realizării cu succes a acestor proiecte. Astăzi, un nou proiect construit în jurul euro ar putea să definească direcţia pe care mergem, în ciuda problemelor economice pe care le avem şi cu toate dificultăţile economice care afectează zona euro.
Ştim ce vrem – o viaţă mai bună din toate punctele de vedere, inclusiv din perspectivă economică. Prin urmare, oamenii aşteaptă de la guvern să nu le reducă puterea de cumpărare a banilor – ceea ce înseamnă inflaţie cât mai mică. Oamenii care se gândesc la viitorul copiilor lor şi la anii de pensie aşteaptă de la guvern să nu genereze astăzi datorii care să încarce „nota de plată” care va trebui plătită „mâine”. Oamenii de afaceri ar prefera să nu „concureze” cu guvernul atunci când vor să se împrumute de la banci – lucru care se întamplă atunci când guvernul are exagerat de mare nevoie de bani pentru finanţarea deficitelor curente. În jurul acestor lucruri poate fi construit proiectul euro.
În ceea ce priveşte euro în aceste zile, da, poate fi „spectaculos” faptul că moneda europeană se depreciază faţă de dolarul american. Sigur, sunt „savuroase” fel şi fel de previziuni pentru euro şi pentru evoluţia datoriilor acumulate în unele ţări europene. Sunt interesante scenariile vehiculate în ceea ce priveşte modul în care liderii ţărilor europene caută să convingă „pieţele” de seriozitatea demersurilor pe care le fac pentru a găsi diferite solutii instituţionale. Cu siguranţă, în cele din urmă, aceste soluţii se vor găsi şi construcţia europeană va merge mai departe, cel mai probabil pe calea adâncirii integrării, ceea ce înseamnă, implicit, euro.
Pentru Romania, ca şi pentru orice altă ţară, trecerea la euro este o decizie politică majoră. Într-adevăr, când treci la euro renunţi nu doar la leul cu care eşti obisnuit. Renunţi ca ţară la puterea pe care o ai când îţi defineşti cantitatea de bani pe care vrei să o utilizezi (politica monetară) şi, mai ales, renunţi la un anume mod de a gestiona diferite probleme în economie. Pierzi din posibilitatea de a rezolva unele probleme interne aşa cum ai fost obişnuit până acum pentru că transferi altora puterea conferită de capacitatea de a proiecta şi gestiona politica monetară. Poate că astăzi nu este cel mai bun moment să ne gândim la acest lucru. Poate încă vrem să continuăm să ne descurcăm pe toate planurile aşa cum stim noi. Dar trebuie să depăşim acest moment şi să ne gândim şi la „ziua de mâine”.
Până în anul 2015, chiar şi fără decizia politică de a adopta euro, condiţiile tehnice pentru intrarea in stadiul premergător renunţării efective la leu – mă refer la intrarea în aşa-numitul „Mecanism al ratelor de schimb II” – ar putea fi indeplinite. Cu sau fără euro, realizarea şi consolidarea condiţiilor de trecere la euro trebuie să fie priorităţi pentru orice program de guvernare.
Money.ro: Pe fondul crizei economice şi financiare din întreaga Europă, care credeţi că ar trebui să fie priorităţile României? Care credeţi că sunt cele mai importante reforme structurale pe care România ar trebui să le facă?
Claudiu Doltu: În primul rând, trebuie consolidate câştigurile realizate în ceea ce priveşte rata mică a inflaţiei, reducerea deficitului bugetar şi stabilităţii financiare, în general. Dar, această consolidare va fi greu de obţinut daca nu se abordează problemele structurale ale economiei româneşti. Altfel spus, curăţenia în sectorul întreprinderilor de stat şi construcţii semnificative şi de durată în sistemele de pensii şi asigurări de sănătate. Nu pot fi evitate decizii în ceea ce priveşte mediul şi sistemul energetic, resursele naturale sau agricultura din perspectiva dezvoltării rurale. Nu în ultimul rând, trebuie să înceapă o nouă generaţie de reforme care priveşte întregul sistem al administraţiei publice.
În linii mari, ar putea fi formulate trei mari obiective: reducerea costurilor de desfăşurare a afacerilor, dezvoltarea unui minim de infrastructură critică şi cresterea calităţii resurselor umane (sau a capitalului uman).
Reformele structurale sunt căi prin care se pot atinge aceste obiective. Reforma sistemului administraţiei publice, din care reforma sistemului finanţelor publice este doar o componentă, este calea prin care devine posibilă reducerea costurilor desfăşurării afacerilor. Creşterea credibilităţii bugetului, prioritizarea cheltuielilor publice, şi mai ales, creşterea calităţii cheltuielilor publice (pentru că am menţionat reforma în sistemul finanţelor publice) condiţionează succesul în atingerea celor trei mari obiective.
Creşterea transparenţei în exercitarea funcţiilor specifice administraţiei şi creşterea calităţii produselor furnizate de administraţia publică sunt condiţii esenţiale atât pentru dezvoltarea infrastructurii critice, cât şi pentru generarea de câştiguri în ceea ce priveste calitatea resurselor umane disponibile pe piaţa muncii.
România are nevoie de această nouă generaţie de reforme şi nu este nevoie să aşteptăm să vedem întâi cum se termină „criza în Europa”. Trebuie, însă, asumat un lucru esenţial. Este vorba de o opţiune explicită că România va continua să se deschidă către mediul extern şi nu vom căuta fel şi fel de „soluţii originale”. Mai trebuie înţeles că noua generaţie de reforme nu presupune costuri sociale comparabile ca dimensiune cu cele care au trebuit asumate în anii ’90, ci, evident, mai mici. Acest lucru este posibil, dacă nu continuăm să amânăm aceste reforme.
Money.ro: În ce domenii ar trebui făcute cele mai multe investiţii pentru a cunoaşte din nou creştere economică şi pentru a reintra pe făgaşul normal al competitivităţii?
Claudiu Doltu: Este evident că România are un potenţial energetic semnificativ şi nu stăm deloc rău în ceea ce priveşte resursele naturale – chiar fără să ne putem compara cu Norvegia, Qatar sau ţări cu mari resurse de hidrocarburi. Este, de asemenea, evident că România are un potential agricol în cea mai mare parte ignorat, dar care poate fi valorificat din perspectiva dezvoltării rurale şi a agribusiness-ului. De asemenea, multe industrii româneşti valorifică bine avantajele competitive şi acest fapt este demonstrat de exporturile care sunt orientate în proporţie de peste 70% către un mediu foarte competitiv cum este cel al UE. Nu în ultimul rând, chiar dacă extind răspunsul către o altă perspectivă, multe lucruri bune şi chiar repede se pot face pentru încurajarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii unde potenţialul de inovare este foarte mare.
Creşterea economică depinde în cea mai mare măsură de creşterea încrederii consumatorilor şi a mediului de afaceri că lucrurile vor merge într-o direcţie clară. Altfel spus, dacă guvernul anunţă clar ce va face în anii următori şi va dovedi consecvenţă în urmarea procesului de reforme necesar. Creşterea competitivităţii, la rândul ei, va veni din investiţii şi din inovare. Lucrurile sunt aici cât se poate de clare: este nevoie de investiţii pentru ca afacerile să fie mai productive.
România nu are şi nu va avea nici în următorii ani un nivel al veniturilor suficient care să permită, prin intermedierea sistemului financiar, creşterea semnificativă a investiţiilor şi, pe această bază a productivităţii. Soluţia este să înlături cât mai mult şi cât mai repede din piedicile care stau în calea investiţiilor străine. Totodată, cu cât mai mulţi bani vor fi utilizaţi din fondurile europene cu atât mai mult se va compensa nivelul relativ mic al veniturilor din economia şi societatea românească. Altfel spus, schimbă-ţi comportamentul, gandeşte şi poartă-te ca „ei” şi foloseşte cât mai mult „banii altor oameni”. Toată lumea va avea astfel de câştigat.
Money.ro: În prezent sunt îndeplinite condiţiile de a intra în ERM2? Vor putea fi menţinute aceste limite pe o perioadă de trei ani?
Claudiu Doltu: Astăzi, nu sunt îndeplinite astăzi toate condiţiile pentru a intra în ERM 2. Dar, nu văd piedici de netrecut pentru îndeplinirea lor în câţiva ani. Inflaţia poate să continue să scadă spre nivelul celor mai bune performanţe din zona euro, deficitul bugetar poate să fie păstrat sub 3% din PIB, ratele dobânzii pot scădea spre nivelul de referinţă din zona euro şi nu văd de ce nu am reusi să rămânem semnificativ mult sub nivelul de îndatorare publică de 60% din PIB. Desigur, acestea sunt criterii pentru aşa-zisa „convergenţa nominală”.
Atingerea şi, mai ales, menţinerea lor este condiţionată de modul în care economia funcţionează şi de modul în care sunt proiectate şi gestionate politicile publice şi întregul sistem al administraţiei publice. Tocmai de aceea, dacă ne implicăm în noua generaţie de reforme, lucrurile vor merge spre bine. În trei-patru ani, România poate avea un sistem al administraţiei publice flexibil şi mult mai apropiat de cele din ţările UE. Aşteptările oamenilor faţă de instituţii pot fi mai raţionale. Din punct de vedere tehnic, instituţiile româneşti se pot apropia destul de repede de cele europene, dacă direcţia spre care mergem va fi imprimată celor care dau viaţă acestor instituţii.
Money.ro: Credeţi că reformele structurale vor fi impulsionate de constrîngerile unui nou acord cu FMI? Pledaţi pentru continuarea acordului cu FMI şi în viitor?
Claudiu Doltu: Cu sau fără noi acorduri cu FMI, Romania va trebui să accepte că accelerarea şi realizarea reformelor structurale sunt singura cale pentru consolidarea stabilităţii macroeconomice şi, pe această bază, pentru creşterea economică sănătoasă. Prin reforme structurale se modifică, de fapt, structura stimulentelor în economie, altfel spus, se poate schimba comportamentului oamenilor. Doar astfel va fi posibilă creşterea eficienţei utilizării resurselor de care dispunem.
Deja oamenii obişnuiţi încep să înţeleagă substanţa a ceea ce înseamnă reforme structurale. De exemplu, dincolo de „spectacolul” mediatic vizavi de aşa-zişii „baieţi deştepţi” care fac afaceri cu energie, oamenii sunt tot mai des în situaţia în care mâncarea din frigider pe care cheltuie cea mai mare parte a veniturilor lor se strică pentru că întreruperile în furnizarea de energie sunt tot mai dese. Degeaba au cheltuit pentru a cumpăra aparate de aer condiţionat sau centrale termice de apartament dacă nu le pot utiliza când au mai mare nevoie de ele – din lipsă de curent electric.
Să nu uităm, cea mai mare parte a sistemului energetic a fost construit în urmă cu zeci de ani, nevoile au crescut şi vor continua să crească rapid, dar în suportul tehnic al producerii, transportului şi distribuţiei de energie nu s-au mai făcut investiţii semnificative de mulţi ani. Acum, deschiderea pieţei energiei (mai ales privatizarea în producţia de energie), modificarea cadrului legislativ şi permiterea apropierii preţurilor de nivelul care să reflecte cât mai bine valoarea şanselor la care se renunţă când resursele sunt investite în acest domeniu pot crea condiţiile pentru atragerea de investiţii şi creşterea pe termen lung a calităţii. Asemenea reforme vor genera cu siguranţă şi schimbarea atitudinii oamenilor faţă de utilizarea în sine a energiei.
Sau un alt exemplu, priveşte sectorul întreprinderilor de stat. Cu sau fără un nou acord cu FMI, guvernul va trebui să diminueze, dacă nu să oprească, risipa de resurse din acest sector. Multe întreprinderi de stat generează acum rente mulţumitoare pentru câţiva privilegiaţi. Dar nota de plată se regăseşte sub forma arieratelor (datoriilor acumulate) către buget şi către alte întreprinderi. Răul produs de aceste întreprinderi de stat lăsate în „voia lor” depăşeşte un anume stoc al datoriilor acumulate. Răul înseamnă perpetuarea unor comportamente iraţionale de genul „lasă că noi ştim mai bine că nimic nu se schimbă” sau „ştim noi cum să aranjăm lucrurile să iasă bine, în final statul ne va ierta de datorii exact bine cât să ne apucăm să facem altele, că doar o mână spală pe alta”. Aceste întreprinderi nu furnizează nici bunuri de calitate şi nici nu rezolvă „probleme sociale”. Amânarea reformelor în acest sector încarcă nota de plată pentru viitor şi, de multe ori, chiar continuă să acumuleze probleme de natură socială.
Nu în ultimul rând, sistemele de asigurări sociale şi de sănătate. Cheltuielile lor sunt astăzi greu de finanţat. În anii viitori, problemele se vor agrava. Daca se va continua amânarea transformării lor din simple sisteme de impozitare cum sunt din păcate acum în sisteme de asigurări, nici calitatea serviciilor medicale de care pot beneficia oamenii în România nu se va îmbunătăţi, nici cei care acum au 20 sau 30 de ani nu vor beneficia de pensii decente când vor ajunge la vârsta de pensionare.
„Constrângerile unui acord cu FMI”? Este adevărat că povestea tristă a ultimilor 22 de ani este că în România se adoptă reforme doar dacă există presiuni „din afară” sau necesar de finanţare externă. Întotdeauna, când problemele de finanţare s-au atenuat, guvernele au încetat să continue procesele de reforma. De aceea, sunt convins că dovada schimbării modului de a face politică şi de a administra ţara va fi dată de curajul politic cu care se stabilesc obiective, de curajul de a recunoaşte constrangerile, de modul în care se vor explica societăţii deciziile de politică publică şi, mai ales, de consecvenţa cu care guvernul va urmări atingerea obiectivelor stabilite.
Money.ro: Din punctul de vedere al investiţiilor, care trebuie să fie aportul statului, şi care al sectorului privat?
Claudiu Doltu: Este evident că statul nu are şi nu va avea în viitorul apropiat suficiente resurse pentru a investi semnificativ. De aceea, este absolut necesară o asumare politică în ceea ce priveşte formularea priorităţilor şi respectarea lor cel puţin pentru o perioadă care să permită generarea unor rezultate vizibile. Asta înseamnă să urmăreşti calitatea cheltuielilor publice.
România nu poate deveni în câţiva ani un „paradis rutier”. Nu vom putea avea în doar câţiva ani autostrăzi sau drumuri expres care să străbată întreaga ţară şi nici aeroporturile pe care şi le doresc multe dintre autorităţile locale, mediul de afaceri sau oamenii obişnuiti. Nu avem un minim de infrastructură critică mulţumitoare nici după 22 de ani de când tot ingropăm zeci de miliarde pentru fel şi fel de „îmbunătăţiri” şi noi şantiere.
Dar, nimic serios nu împiedică factorii politici cu putere de decizie să îşi asume trei-patru obiective mari şi clare care pot fi atinse în patru ani. Vrei să poţi ieşi cu masina pe autostradă de la Bucureşti spre graniţa de Vest? Vrei să începi să ai în câţiva ani un sistem de sănătate decent? Vrei să ştii că atunci când eşti la serviciu copiii sunt în siguranţă în şcoli? Vrei să fii sigur că realizările de astăzi, facute în mod correct, nu ţi le poate lua mâine cineva prin fel şi fel de abuzuri? Chiar şi cu puţinele resurse de care dispune, statul poate face asemenea investiţii.
Pentru orice alt fel de investiţii, prin reforma sistemului administraţiei publice, statul poate să determine reducerea costurilor pentru afaceri. Aceasta este una dintre condiţiile esenţiale pentru a încuraja investiţiile private.
Investiţiile private sunt şi vor fi mai mari ca volum decât cele publice. Dacă statul va genera încredere şi stabilitate, investiţiile private vor creşte şi toată lumea va avea de câştigat.
În concluzie, asumarea de către guvern a unui proiect major pe termen mediu – aşa cum ar putea să fie cel legat de trecerea la euro, care, în acest moment ar presupune doar îndeplinirea condiţiilor tehnice pentru intrarea în ERM II, urmând ca o decizie politică de adoptare a euro să fie luată la momentul considerat bun – ar fi un excelent semnal încotro se indreaptă România. Un asemenea proiect ar genera încredere şi consecvenţă în actul de guvernare şi administrare. Altfel spus, stabilitate.
