“Lansarea cu succes a Programului MTN al Romaniei prin emisiunea inaugurală se datorează în primul rând echipei de profesionişti de la Ministerul Finanţelor şi Banca Naţionala şi celor doua echipe de aranjori (Société Générale si Erste Bank) care au reuşit să atragă interesul investiţional pentru România, oferta fiind suprasubscrisă de 2 ori, în ciuda contextului dificil al pieţelor datorat reintensificării crizei greceşti”, a declarat Daniel Badea, managing partner al biroului din Bucureşti.
Echipa Clifford Chance a fost coordonată de Cosmin Anghel (counsel) şi a fost alcătuită din Radu Ropotă, Eric Green (avocaţi seniori) şi Cristina Bolea. Echipa formată din avocaţi români şi englezi, care a lucrat la acest proiect în ultimele 6 luni, a fost supravegheată de Daniel Badea, managing partner al biroului din Bucureşti şi David Dunnigan, coordonator global al practicii de pieţe de capital din Londra.
Clifford Chance a furnizat asistenţă juridică în toate emisiunile de obligaţiuni ale statului român din anii ’90 până în prezent, precum şi în majoritatea tranzacţiilor mari din piaţa de capital din România-oferte de acţiuni şi obligaţiuni.
Dintre acestea- emisiunea de Eurobonduri în valoare de 1 miliard de euro a României, prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice (unde a asistat pe Deutsche Bank, HSBC şi EFG Eurobank- în calitate de intermediari); primul program MTN din România, al Băncii Comerciale Române, în valoare de 3 miliarde de euro, şi prima emisiune în moneda locală a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.
Biroul din Bucureşti al casei internaţionale de avocatură de business Clifford Chance are 3 parteneri: Daniel Badea – managing partner, Nadia Badea şi Perry Zizzi, şi o echipă internaţională de 45 de avocaţi români, americani şi canadieni.