“Ponderea acestora în take-up-ul general s-a dublat de la un an la altul. Dacă în 2009, segmentul serviciilor medicale cumula aproximativ 7% din suprafaţa net închiriată pe parcursul întregului an, cu un volum de aproximativ 9.000 mp tranzacţionaţi din 130.000 mp, total net take-up, în 2010, acelaşi sector a reprezentat 15% din suprafaţa net ocupată în perioada T1 – T3. De la începutul anului până în prezent servicii medicale au ocupat 23.000 mp dintr-un total închiriat de 155.000 mp de birouri”, potrivit reprezentanţilor companiei de consultaţă imobiliară DTZ Echinox.
Cea mai recentă tranzacţie este închirierea de către Centrul Medical Unirea a unei suprafeţe de 578 mp pe bulevardul Iuliu Maniu.
Anul acesta, principalele companii din sectorul serviciilor medicale active în relocări/noi închirieri de spaţii de birouri au fost: Sanador, Centrul Medical Unirea, Novartis Pharma, Medlife. În medie, suprafeţele tranzacţionate au variat între 500 – 1.200 mp. Cea mai mare relocare a fost înregistrată în primele trei luni ale acestui an, când Sanador a închiriat o suprafeţă de 11.735 mp în cadrul proiectului Castrum Corporation din stradă Sevastopol.