Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis acţiunea Elenei Ghegeliu şi a dispus ca CNADNR să îi plătească despăgubiri de un milion de euro.
Accidentul în urma căruia Elena Ghegeliu şi-a pierdut mâna dreaptă a avut loc în 2006, în timp ce aceasta mergea, împreună cu prietenul ei, spre Braşov. Acesta a tras de volan spre dreapta, pentru a evita o altă maşină care intrase pe sensul lor de mers.
Autoturismul în care se aflau cei doi a lovit un parapet metalic de pe marginea drumului, un fragment din acesta a străpuns portiera dreaptă a maşinii şi i-a intrat tinerei în mână. Aceasta a fost dusă atunci la spital, unde i-a fost amputat braţul drept.
Poliţiştii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Braşov au început atunci cercetările în acest caz. Ulterior, anchetatorii au stabilit că de vină pentru producerea accidentului ar fi administratorul drumului, care nu a reparat elementele de siguranţă a traficului rutier montate pe acel drum, pe partea dreaptă a sensului de mers spre Braşov.
„CNADNR SA a luat act de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, o va respecta şi aplica întocmai. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA îşi exprimă pe această cale, compasiunea faţă de drama prin care trece victima”, se arată într-un comunicat al CNADNR.
Georgiana Elena Ghegeliu a dat în judecată Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov în aprilie 2012, la Tribunalul Bucureşti, după ce şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier petrecut în 2006.
„Deşi pierderea menţionată are natura unei infirmităţi cu caracter permanent, nu poate fi negat faptul că aceasta nu limitează, de exemplu, posibilitatea de deplasare autonomă a reclamantei. De asemenea, chiar dacă, aşa cum s-a arătat, accesul la o activitate profesională este limitat, fiind necesare eforturi suplimentare, totuşi aceasta nu poate echivala cu o situaţie de îngrădire totală a acestei posibilităţi”, arătau judecătorii Curţii de Apel Bucureşti în motivarea deciziei.