„Ceea ce ne-am dorit întotdeauna este crearea contului de sănătate. Fiecare asigurat să fie individualizat cu banii pe care îi dă în acest cont, iar banii să poată să urmărească pacientul oriunde s-ar afla”, a spus Marius Filip, la dezbaterea publică a proiectului Contractului cadru pentru acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014.
Marius Filip a precizat că un pacient căruia i-a fost prescrisă o reţetă electronică în Bucureşti şi-ar putea lua medicamentele din orice oraş din ţară.
„Avem directivă europeană de liberă circulaţie a prescripţiei medicale şi în ţară sunt limitat. Trebuie să ne adaptăm, mai ales că în ceea ce priveşte reţeta electronică au apărut deja solicitări de colaborare şi de preluare a acestui model din Bulgaria şi Ungaria”, a mai spus medicul şef al CNAS.
El a adăugat că această reglementare trebuie făcută prin lege, dar şi prin modificarea altor acte normative adiacente.
„Nu este vorba de o singură lege, ci de modificarea legislaţiei adiacente”, a mai spus Filip.