CNAS: Sistemul de sănătate riscă colapsul, din cauza încasărilor reduse la bugetul asigurărilor de sănătate (VIDEO)

CNAS, colaps, Costin, incasari, sistemul de sănătate

Mii de firme nu şi-au plătit contribuţiile la bugetul asigurărilor sociale, potrivit Fiscului. La fel de multe sunt şi cele care nu au depus declaraţiile de plată către Casa Naţională de pensii. Datorii foarte mari se înregistrează şi la bugetul Casei Naţionale de Asigurări de sănătate, motiv pentru care veniturile au scăzut cu 28 la sută faţă de cât era prevăzut în buget.

În consecinţă, multe facturi ale furnizorilor de medicamente vor rămâne neachitate, iar spitalele ar putea să nu mai primească bani pentru consumabile. Dumitru Costin, membru în consiliul de administraţie al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, spune că există câteva soluţii prin care sistemul ar putea să îşi revină.

„I-am trimis un mesaj premierului pentru a-i atrage atenţia că bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se confruntă cu un mare deficit, ce trebuie acoperit de la bugetul de stat. În ultimele două luni s-au încasat mai puţin cu 28% decât veniturile prognozate şi luni am hotărât (în şedinţa consiliului de administraţie al CNAS, n.r.) să facem numai plăţile urgente, repectiv costul funcţionării sistemului de urgenţă şi costurile de funcţionare parţială a spitalelor, plus o parte din facturile medicale”, a spus Costin.

Pe de altă parte, firmele au datorii mari şi la bugetul de asigurări sociale. Potrivit ANAF, 300 de companii mari şi alţi 100 de mii de contribuabili mici şi mijlocii nu şi-au plătit contribuţiile de pensii. Printre datornici se numără Compania Naţională a Huilei, cu peste 370 de milioane de lei şi Compania Naţională de Căi ferate cu peste 200 de milioane de lei. (intra c3)Bugetul asigurărilor sociale a înregistrat un deficit de 800 de milioane de lei, în ianuarie. Anul trecut deficitul a fost de 1,5 miliarde de euro, care a fost acoperit cu bani de la bugetul de stat.