Mihai Voican

CNN: Din culisele unei întâlniri rare între oficiali americani şi un general rus

general rus, invazia rusă, Pentagon, razboi ucraina

Un general rus a avut o „izbucnire” emoţională în cursul uneia dintre întâlnirile devenite o raritate de la invazia rusă în Ucraina între oficiali americani în domeniul apărării şi omologii lor ruşi, se arată într-un document confidenţial al armatei SUA obţinut de CNN.

Documentul examinat de CNN este un rezumat al impresiilor a doi ataşaţi militari americani prezenţi la o întâlnire în persoană care a avut loc săptămâna trecută la sediul Ministerului rus Apărării.

Partea rusă a arătat semne vizibile de stres, se arată în acest rezumat, fiind remarcată o schimbare neobişnuită în comportamentului de obicei calm al generalului rus Evgheni Ilin, adjunctul principalului directorat al cooperării internaţionale. Acesta a vorbit liber, fără a se ajuta de notiţe, o deviere de la practica sa obişnuită.

La finalul şedinţei, unul dintre cei doi ataşaţi militari l-a întrebat pe un ton firesc despre originile ucrainene ale familiei sale, moment în care acesta „s-a înroşit la faţă şi a devenit agitat”. El a confirmat faptul că s-a născut în Ucraina la Dnipro (fostul Dnipropetrovsk), iar famillia sa s-a mutat ulterior la Doneţk.

Oficialii americani au relatat că acesta a adăugat că situaţia din Ucraina este „tragică şi sunt foarte deprimat din cauza asta” ca apoi să plece brusc, fără a da mâna cu omologii săi.

Scopul şi circumstanţele şedinţei nu sunt clare, iar CNN nu are informaţii privind alte documente cu privire la întâlnire. Documentul văzut de CNN nu conţine numele ataşaţilor militari, iar postul american nu a putut afla identitatea lor.

Echipa americană a avut impresia că Ilin aproape că a acuzat SUA şi Ucraina de atrocităţi comise împotriva familiei sale.

„Furia din ochii lui şi înroşirea feţei mi-au dat fiori reci pe şira spinării”, a conchis unul dintre ataşaţi fără să fie clar ce l-a determinat să tragă această concluzie.

Amândoi oficialii au relatat că „nu au mai fost martori la o asemenea izbucnire emoţională a omologilor ruşi în cadrul unei întâlniri oficiale”.

Deşi din document nu reiese ce a stârnit reacţia lui Ilin, cei doi ataşaţi au apreciat-o ca pe un posibil semn că armata rusă are moralul scăzut.

Kremlinul a negat informaţiile difuzate în Occident potrivit cărora trupele ruse au moralul scăzut, sugerând că aceste informaţii ar trebui puse serios la îndoială.

Kremlinul refuză în continuare contactele la nivel înalt între oficialii lor militari de rang înalt şi omologii americani, posibil pentru a evita să deconspire faptul că armata lor are probleme.

Oficialii americani au remarcat schimbări în comportamentul generalului rus şi în cursul şedinţei, acesta dând semne de nervozitate când americanii au vorbit de criza din Ucraina, el corectându-i în această privinţă.

Generalul era „în mod evident stresat din pricina situaţiei însă nu avea cum să-şi exprime furia decât proiectând-o în acord cu narativa de stat aprobată de la Kremlin”, se arată în rezumatul impresiilor celor doi oficiali americani. Liderii militari ruşi de rang înalt refuză să primească apeluri din partea omologilor lor americani de dinaintea declanşării invaziei asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Pentagonului. „În această  lună, secretarul Austin şi preşedintele Milley au încercat şi continuă să încerce să iniţieze apeluri cu omologii lor ruşi. Ministrul Şoigu şi generalul Gerasimov au refuzat până acum să ia parte. Continuăm să credem că interacţiunea dintre liderii apărării din SUA şi Rusia este extrem de importantă în acest moment”, a declarat secretarul de presă al Pentagonului, John Kirby.

CNN a relatat că Austin n-a mai discutat cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, de la 18 februarie. Şeful Statului Major american generalul Mark Milley a vorbit ultima dată cu şeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valery Gerasimov, pe 11 februarie.

Ultimele Articole