Potrivit ordonanţei, BCR Securities are restricţionată pe o perioadă de cel mult 90 de zile prestarea serviciilor de investiţii finaciare care exced capitalului iniţial echivalentul în lei a 125 de mii de euro.
Astfel casa de brokeraj nu poate tranzacţiona pe cont propriu, nu mai are voie să subscrie instrumente financiare în baza unui angajament ferm şi nu poate administra un sistem alternativ de tranzacţionare. Totodată nu mai are voie să acorde credite sau împrumuturi unui investitor, pentru a-i permite acestuia efectuarea unei tranzacţii cu unul sau mai multe instrumente financiare. Societăţii i se permite în continuare să preia şi să transmită ordine, să administreze portofolii şi să ofere consultanţă de investiţii.
Ordonanţa CNVM poate fi contestată în termen de 30 de zile însă acest lucru nu suspendă şi executarea deciziei. BCR Securities are o cotă de piaţă de 0,8%. Luna trecută s-a aflat în prima jumătate a intermediarilor de pe bursă cu rulaje de 11 milioane de lei. Acţionarul majoritar al societăţii este BCR cu o deţinere de 72%. Prima bancă din sistem tranzacţionează şi în nume propriu pe bursă fiind market-maker pentru acţiunile Erste Bank.
BCR este al 15-lea intermediar de pe BVB în funcţie de valoarea de tranzacţionare. Luna trecută banca a realizat rulaje pe bursă de 23,7 mil de lei.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel