“Din cauza cheltuielilor fireşti de dezvoltare pentru o societate care abia şi-a început activitatea, fondurile proprii au scăzut într-adevăr sub pragul minim, dar acţionarii vor majora capitalul social al firmei până la sfârşitul anului, astfel încât activitatea să fie reluată în mod normal şi proiectele noastre să se realizeze aşa cum ne-am propus”, a declarat Cristian Tudorescu, directorul general al Explore AM, pentru Business Standard.
Cristian Tudorescu este şi principalul acţionar al firmei, cu 18% din acţiunile acesteia, restul fiind deţinut de un grup de persoane fizice. Înfiinţată acum mai bine de un an, Explore AM s-a concentrat iniţial pe administrarea de portofolii individuale, care valorau circa 6 mil. lei (peste 1,4 mil. euro), potrivit ultimelor date disponibile. La sfârşitul lunii septembrie, societatea ocupa poziţia a treia printe celelalte companii din domeniu, cu o cotă de piaţă pe acest segment de 11%. Oficialul Explore AM spune că portofoliile clienţilor acesteia “sunt în siguranţă. De altfel, până la rezolvarea situaţiei, investitorii pot opera direct la băncile şi la brokerii unde sunt de fapt titularii conturilor lor, intermediarii fiind notificaţi în acest sens”.
Majorarea de capital urmeză să se realizeze cât mai repede cu putinţă, potrivit lui Cristian Tudorescu, “astfel încât autorizarea primului fond de investiţii al Explore să decurgă normal”. Fondul va fi denominat în lei şi va face plasamente pe pieţele emergente din Europa Centrală şi de Est, inclusiv România. Fondul ar trebui să investească şi pe cele mai mari pieţe emergente, China, India şi Brazilia, expunerea pe acestea urmând să ajungă în timp până la 20-30% din totalul activelor.