Potrivit proiectului redactat de CNVM, companiile ar putea transmite în timp real adunările generale, punând astfel la dispoziţie acţionarilor posibilitatea de a participa şi de a vota în AGA prin mijloace de comunicare bidirecţională, în timp real şi prin intermediul unui sistem de votare înainte sau în cursul adunării generale, care să nu necesite desemnarea unui reprezentant care să fie prezent fizic la adunare.
„Utilizarea mijloacelor electronice pentru a permite participarea acţionarilor la adunarea generală poate fi condiţionată numai de cerinţe şi constrângeri necesare pentru a asigura identificarea acţionarilor şi securitatea comunicării electronice şi numai în măsura în care acestea sunt proporţionale cu realizarea obiectivelor respective”, se arată în proiectul CNVM.
Astfel, potrivit arbitrului pieţei, emitenţii ar putea permite folosirea mijloacelor electronice pentru participarea la AGA, în cazul în care consiliul de administraţie al companiilor respective a aprobat în prealabil procedurile ce trebuie îndeplinite pentru utilizarea respectivelor mijloace electronice.
Un alt punct din proiectul CNVM prevede că societatea care a organizat AGA va trebui să publice în termen de 15 zile rezultatele votului, pe pagina sa de internet.