O neatenție a parlamentarilor Coaliției de guvernare a făcut ca o măsură birocratică eliminată anul trecut să fie repusă într-un act normativ. Este vorba despre un amendament care a reintrodus declarația de beneficiar real, adică declarația pe care firmele și ONG-urile trebuie să o completeze cu date pe care statul deja le are.
Scăparea parlamentarilor Coaliției a fost sesizată de ministrul Economie, Claudiu Năsui. ”Ieri am aflat cu stupoare că s-a strecurat un amendament în parlament prin care s-a reintrodus această declarație inutilă. Practic mediului privat i se transferă înapoi birocrația. Suntem toți puși pe drumuri ca să aibă statul mai puțină muncă și responsabilitate. Cum s-a întâmplat asta? Cei care ar trebui să aplice legea au trimis 277 de amendamente în comisia de la camera deputaților între care au strecurat un amendament care reintroduce declarația de beneficiar real. Acesta a trecut pe sub radar. Motivația oficială? Sunt „îngrijorări” de infringement. Comisia însă nu ne-a cerut să reintroducem declarația de beneficiar real, ci doar ne cere explicații despre aplicarea legii”, a spus Năsui.
Cum știm că nu ne cere Uniunea Europeană această declarație inutilă? se întreabă ministrul. ”Pentru că nu suntem singuri în Uniunea Europeană și vedem și noi cum se aplică fix aceeași directivă și în alte părți. De exemplu, în Austria, este fix ca la noi, sau cum era ca la noi (
https://bit.ly/3m7Bwo6). Adică nu se cere nici la firme, nici la ONG-uri această declarație, dacă sunt alcătuite exclusiv din persoane fizice. Adică fix cum era și la noi. Și nici li nu se cere anual austriecilor să declare la notar sau în fața unui funcționar că nu s-a schimbat nimic”, a mai spus acesta.
Declarație de beneficiar real a fost eliminată prin OUG 111/2020 care modifica Legea 129/2019. Ce este această declarație? Este o declarație cu toate datele de identificare ale persoanei care deține o firmă sau exercită controlul asupra ei. Are câteva pagini care trebuie completate (https://bit.ly/2PmdWYW). Firește, ea nu se depune pur și simplu, ci trebuie însoțită de o altă „cerere pentru depunerea declarației de beneficiar real” de două pagini (https://bit.ly/3sDdG68). În total, sunt cel puțin 6 pagini de completat, iar asta fără faimoasa și eterna copie CI, conformă cu originalul.
În 2020, statul român solicita tuturor firmelor și ONG-urilor din România să completeze declarația fie în fața unui funcționar public, fie la notar (și apoi, evident, să o depună). Mai mult, trebuiau și să re-declare aceleași lucruri an de an, chiar dacă nu se schimba nimic față de ultima declarație. În fiecare an. Românii erau puși pe drumuri și să stea la cozi ca să declare informații pe care statul le avea deja, și apoi să mai declare încă o dată că nu s-a schimbat nimic.
Ore pierdute, bani irosiți și multă hârțogăraie inutilă. Cât de multă? În România, sunt peste un milion de firme deținute doar de persoane fizice, peste 99% din SRL-uri. Doar pentru acestea, trebuiau depuse 6 milioane de foi. Pentru absolut fiecare dintre ele, statul are deja datele pe care le cere. Iar asta în fiecare an, chiar dacă nu se schimbă nimic. Dacă nu, amendă minim 5.000 de lei, maxim 10.000 de lei.
”De ce se întâmplau lucrurile astea? Pentru că statul a transpus în cel mai birocratic și greoi mod posibil o directivă europeană. O directivă prin care statul are obligația să mențină un „registru al beneficiarilor reali”. Din lene și dorință de a evita responsabilitatea, cei care ar fi trebuit să se ocupe de acest registru au ales să pună povara pe umerii românilor din mediul privat. De ce să muncim când putem să îi obligăm pe alții să o facă? Drept dovadă, după ce a intrat în vigoare eliminarea acestei declarații inutile și statul devenea obligat să completeze registrul pe baza datelor pe care le deținea deja, acesta nu s-a prea sinchisit să o facă. Ghiciți câte firme a completat statul în jumătate de an în registru? Doar 45.000. Date pe care deja le deține într-un registru electronic”, a spus Năsui.
Conform ministrului, chestiunea se poate repara fie prin retrimiterea legii către Parlament de către președintele Klaus Iohannis, fie se dă o OUG, fie se face o intervenție legislativă în parlament care să elimine supra-birocratizarea.