Cod galben de ploi şi furtuni în Moldova, Muntenia şi în zona Carpaţilor Orientali

avertizare, carpati, cod galben, furtuni, muntenia, ploi

Potrivit avertizării emise de ANM, în cele 18 judeţe aflate sub codul galben şi în Capitală, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi izolat grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi şi în regiunile sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse.

Pe de altă parte, meteorologii atrag atenţia că în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi local în Moldova, vremea va fi caniculară duminică după-amiaza, când indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În aceste regiuni, temperaturile maxime vor atinge pe spaţii restrânse 35 de grade.

Ultimele Articole