„Atât legea cât şi normele sunt scrise pe genunchi, fără o analiză foarte temeinică a implicaţiilor în economia reală“, spune Ionuţ Simion, preşe dintele comisiei de fiscalitate a AmCham România (Camera de Comerţ Româno‑Americană), una dintre cele mai mari organizaţii de afaceri din România, cu peste 300 de companii membre. Simion este unul din reprezentanţii mediului de afaceri din România prezenţi la sfârşitul lunii trecute la Ministerul Finanţelor Publice, la dezbaterile premergătoare adoptării noilor norme metodologice fiscale. O consultare mai mult de formă, spune el, pentru că „în realitate nu există un proces consultativ al mediului de afaceri la elaborarea actelor normative“.
Normele respective au fost aşteptate cu sufletul la gură atât de companii, cât şi de persoanele fizice, în speranţa că vor aduce clarificări celebrei Ordonanţe de Urgenţă 58/2010, publicată la 1 iulie, care a bulversat tot mediul de afaceri atât prin majorarea peste noapte a TVA de la 19% la 24%, dar şi prin unele prevederi ambigue privind impozitarea veniturilor din drepturi de autor şi ale persoanelor fizice autorizate (PFA). De notat că Guvernul a decis introducerea de la 1 iulie a CAS la veniturile din activităţi independente pentru a asigura dreptul la pensie al celor care obţin câştiguri din aceste activităţi dar şi pentru a stopa practica multor companii care îşi plăteau nejustificat angajaţii în acest sistem doar pentru a evita taxele.
Vezi în Money Express ce cred specialiştii despre noul Cod fiscal.