Codul fiscal a fost modificat de nouă ori în 2014

codul fiscal, codul fiscal modificat

‘Codul Fiscal a fost modificat, completat sau rectificat de 22 de ori în 2013 și a avut alte nouă modificări, în primele nouă luni din 2014. Normele de aplicare au avut, de asemenea, trei modificări în 2013 și alte trei în nouă luni din 2014. Codul de procedură fiscală a fost modificat de șapte ori în 2013 și de două ori în primele nouă luni din 2014’, a arătat Săulescu.

 

Expertul fiscal a precizat că ‘cea mai importantă și cea mai controversată’ măsură de modificare a Codului Fiscal este introducerea impozitului pe construcțiile speciale.

 

Conferința, la care participă consultanți fiscali și experți din domeniul financiar-contabil are loc în contextul în care, de la 1 octombrie, intră în vigoare noile prevederi legislative privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale.

 

Președintele Traian Băsescu a anunțat în 18 septembrie, la Palatul Cotroceni, că a promulgat Legea privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale la angajator.

 

În anii 1990, CAS a variat de la 15% la 60%, iar ponderea CAS în total venituri bugetare a depășit pragul de 30%. Ratele ridicate de CAS au dus la o evaziune fiscală ridicată și colectări mici la buget. După anul 2000 a început o relaxare pe acest plan, iar CAS a ajuns de la 57% la 44,35% în prezent. La angajator, rata de CAS s-a redus de la 40,3% la 27,85% în prezent.

 

Ultimele Articole

Lasă un comentariu