Potrivit companiei de evaluare financiară Coface, economia SUA va creşte în 2011 cu 2,1%, faţă de 2,8% în 2010, iar scenariul ca economia cea mai importantă a lumii să intre din nou în recesiune este imposibil.
Economia europeană este estimată să avanseze cu 1,4% în acest an, Germania va avea o creştere economică de 4,4% faţă de 3,7% în 2010, economia Franţei va creşte cu 1,4%, pe fondul evoluţiei pozitive a consumului şi stabilizării ratei şomajului, Italia va avea o creştere de 1%, iar Spania de 0,5%. Grecia, Portugalia şi Irlanda vor rămâne în recesiune, scăderea economică fiind estimată de Coface la 3%, 1% şi respectiv 0,9%.
Analiştii Coface susţin că diferenţa de risc dintre ţările dezvoltate şi economiile emergente a scăzut progresiv. Economiile emergente şi-au revenit puternic şi rapid din criză, dar, din păcate, Europa de Est este o excepţie.