„Motivele care au stat la baza solicitării de revizuire a autorizaţiei au fost determinate, în primul rând, de numeroase sesizări din partea populaţiei din Târgu Mureş şi din localităţile învecinate, sesizări referitoare la disconfortul generat de prezenţa amoniacului în aerul ambiental, poluant asociat emisiilor rezultate din activitatea combinatului chimic Azomureş. Autorităţile de mediu din judeţul Mureş au monitorizat în această perioadă calitatea aerului. Rezultatele înregistrate au evidenţiat depăşiri ocazionale ale standardului de calitate la indicatorul amoniac, pentru probe de scurtă durată în perioada iulie-septembrie”, se arată într-un comunicat al Agenţiei semnat de directorul coordonator, Daniela Şoica.
Deoarece responsabilii de mediu spun că în luna octombrie nu au mai fost înregistrate depăşiri la indicatorii monitorizaţi „monitorizarea suplimentară nu mai este justificată”. „Unitatea Azomureş este supusă unei reexaminări a condiţiilor de funcţionare cu menţiunea că se va analiza funcţionarea acesteia în condiţiile schimbărilor legislative survenite ulterior emiterii autorizaţiei de funcţionare”, se mai arată în comunicat.
Directorul APM Mureş, Dănuţ Ştefănescu, a declarat, sâmbătă, că revizuirea autorizaţiei de mediu s-a cerut pentru a reevalua nivelul emisiilor de la combinat. „Presupune reluarea procedurilor de autorizare şi schimbarea limitelor de emisie, în jos. S-a văzut că la actualele limite se produce disconfort populaţiei. Combinatul rămâne cu autorizaţia pe care o are, se intră procedura de reavizare, care poate dura luni de zile, după care se anulează prima autorizaţie şi va trebui să se conformeze acesteia. Sunt limite pe toate instalaţiile de la fabrică. Noua autorizaţia ar putea să indice şi cum să se facă monitorizarea penru combinat”, a spus şeful APM Mureş.
În 17 septembrie, responsabilii în probleme de mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului şi Garda de Mediu de la nivel local, regional şi naţional s-au adunat la Târgu Mureş, la presiunea autorităţilor locale, pentru a rezolva problema poluării de la Azomureş. Directorul APM Mureş, Dănuţ Ştefănescu, şi Daniela Stoica, de la APM Sibiu, au recunoscut că măsurătorile făcute, pe baza cărora Azomureş a fost amendat cu 70.000 de lei, pot fi contestate în instanţă deoarece laboratorul unde s-au efectuat nu este acreditat la standarde europene. În aceste condiţii, ei au promis că se va fi adus un autolaborator din Bucureşti pentru a efectua măsurători. „Cel puţin sub imaginea şi presiunea acestui autolaborator, probabil colegii beneficiari o să îşi reducă puţin capacităţile şi cel puţin o lună de zile nu vor fi probleme aici”, a afirmat atunci Daniela Stoica.
După ce s-a ajuns la concluzia că nici acel autolaborator nu este acreditat, aparatura nu a mai fost adusă, iar monitorizarea s-a făcut cu aceleaşi instrumente.